Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

O treime dintre utilizatorii români de internet și-au folosit economiile pentru achizițiile de Black Friday

Numărul românilor care aleg să facă cumpărături de Black Friday este în creștere, cu o rată de conversie din intenție în achiziție în online cu 22% mai mare, comparativ cu anul 2017, arată un studiu realizat de Starcom în parteneriat cu agenția de cercetare Kantar TNS. În ceea ce privește gradul de satisfacție, șapte din zece români s-au declarat mulțumiți de Black Friday 2019.
 aboneaza-te
The meaning of Black Friday Phenomen

Un număr semnificativ mai mare de utilizatori de internet din mediul urban declară că în 2019 campaniile de reduceri începute înainte de ziua de Black Friday le-au crescut interesul față de întregul fenomen: 35% în 2019 vs. 21% în 2018.

Românii utilizatori de internet își păstrează obiceiul de a-și pregăti  din timp coșul de cumpărături de Black Friday, 28% dintre aceștia își fac selecția de produse cu 3-4 săptămâni înainte de eveniment. Din teama de a nu pierde produsele dorite, consumatorii le achiziționează mai repede, mai ales în weekendul de dinainte de ziua de Black Friday (36%). Aceasta s-a transformat de-a lungul anilor dintr-o zi de reduceri într-un eveniment mult așteptat de către utilizatorii de internet din România, de aceea tot mai mulți retaileri aleg să înceapă mai devreme comunicarea promoțiilor.

În 2019, principalele surse de informare despre Black Friday sunt: postările de pe Facebook, reclamele de pe website-uri și cele difuzate la televizor.

Tot în acest an, se observă o creștere semnificativă a influenței social media, a persoanelor publice, bloggerilor și vloggerilor asupra deciziei de alegere sau cumpărare a produselor de Black Friday (27%).

Pentru cei mai mulți utilizatori de Internet din mediul urban, Black Friday este ocazia perfectă de a cumpăra produse de care au nevoie în casă sau de a cumpăra cadouri pentru Crăciun celor dragi.

Cele mai mari sume au fost cheltuite pe televizoare și produse electronice (în medie 800 de lei) și telefoane mobile/tablete/accesorii (în medie 660 de lei).

Dintre cei intervievați, 34% și-au folosit economiile pentru achizițiile de Black Friday, iar 18% au apelat la carduri de credit. Perioada de Black Friday i-a făcut pe cei mai mulți români să se simtă mulțumiți (43%) și entuziasmați (20%) de achizițiile făcute.

Black Friday 2019 a venit cu o îmbunătățire a imaginii reducerilor oferite, jumătate dintre utilizatorii de internet le-au considerat normale/acceptabile, percepție ce a influențat creșterea scorului de satisfacție comparativ cu 2018 (74% vs. 53%).

Un număr mai mare de consumatori mulțumiți a determinat și manifestarea unui interes mai mare față de Black Friday 2020 – 72% așteaptă evenimentul de anul viitor.

Studiul Starcom în parteneriat cu Kantar TNS a ajuns anul acesta la a cincea ediție. Concluziile fac parte dintr-un studiu mai amplu, ce conține o măsurare cantitativă prin metoda CAWI, aplicată pe un eșantion de 1046 respondenți, atât înainte de perioada Black Friday, cât și după finalizarea acestei perioade promoționale.

Pentru investigarea în amănunt a comportamentului de cumpărare, chestionarele au fost aplicate înainte și după Black Friday pe același eșantion de respondenți în ambele măsurări cantitative.

Targetul cercetării îl constituie utilizatorii de Internet din zonele urbane, cu vârsta de peste 18 ani.  Pe lângă comportamentul general de cumpărare în cadrul Black Friday, studiul investighează în detaliu achizițiile din categoriile fashion, îngrijire a pielii, telefonie mobilă și electronice.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii