La vreo lună de la apariția acelui top, m-am trezit cu următorul mesaj de la un domn, transmis pe un canal electronic: „Vă contactez din partea firmei… (numele firmei – nota P.B.) în legătură cu articolul pe care l-ați scris acum ceva timp… (link-ul și numele articolului – nota P.B.). Aș dori dacă se poate să vă plătesc pentru introducerea unui link în cadrul acestuia către firma… (numele firmei – nota P.B.) Plata aș face-o prin transfer bancar, în avans și ofer suma de 100 de lei. Aștept cu interes răspunsul dvs.!”
În prima clipă, n-am înțeles ideea mesajului: care plată?, care sută de lei?, care transfer bancar?, care articol? M-am uitat derutat la destinatar. Da, destinatarul eram eu! M-am uitat și la expeditor. Nu-l cunoșteam pe domnul respectiv.
În următoarele clipe am recitit textul și l-am înțeles. Dar mi s-a urcat sângele la cap. Rău de tot. Era pentru prima dată (în cariera de jurnalist) când cineva îmi oferea bani ca să completez un articol de-al meu, scris, repet, din proprie inițiativă. Am făcut multe topuri la viața mea și am făcut destule greșeli ori omisiuni. Fie din grabă, fie din ignoranță, fie dintr-o documentare pripită. Dar niciodată cu rea intenție. Când a fost cazul să completez am făcut acest lucru la semnalarea celui în cauză, fără nicio ezitare, recunoscându-mi omisiunea.
În acest caz, pur și simplu nu știam de această firmă. Dar iată că reprezentantul acesteia îmi oferea 100 de lei ca să includ firma respectivă în top, bani ce puteau fi virați în contul meu.
„Sângele la cap” mi-a fiert mai bine de-o oră. Așadar, expeditorul mă confunda cu un prestator de servicii, prestez (completez topul) și voi fi plătit (cu 100 de lei în cont).
VEZI AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR ÎN URBAN – SEPTEMBRIE 2016
Solicitarea aceasta arată o profundă neînțelegere a rostului presei în societatea, ca furnizor de informații, dar și mentalitatea adânc înșurubată în publicul nostru potrivit căreia, dacă ai bani, poți să cumperi orice, nu numai un loc într-un top, dar chiar și conștiințe. Firește, nu numai publicul este vinovat de situația în care s-a ajuns. Publicul reacționează la comportamentul presei. Iar presa demult și-a dat „pantalonii jos”. Vinovați n-au fost numai mogulii de presă Voiculescu, Vîntu, Patriciu, Adamescu și Sârbu, ci și managerii companiilor acestora care au promovat în lumea politică și în mediul de business ideea că presa este disponibilă la orice servicii, numai să fie plătită. Boala s-a extins în jos, pe organigramă, mulți ziariștii fiind „mânjiți”. Vreau să spun că nu toată presa noastră este „mânjită”.
Multe boli au lovit presa în toți acești ani. Una dintre acestea, poate cea mai gravă, este lipsa de credibilitate. Care a dus la scăderea audienței. Credibilitatea a fost compromisă în momentul în care publicul a înțeles că știrile și textele sunt cumpărate ca la piață, ca la supermarket. De pe rafturi și de la tarabe, clienții pot cumpăra orice, la orice prețuri.
Desigur, orgoliul meu de „creator” a fost rănit nu numai de gestul în sine, dar și de suma oferită: 100 de lei, frate? Atâta este „valoare de piață” a unui loc în topul pe care l-am redactat? Și suta asta de lei, dacă aș fi acceptat să-mi fie virată în cont, cum aș fi declarată-o la ANAF? O sută neagră de lei!
Până la urmă i-am răspuns solicitantului că sunt profund jignit de gestul său. L-am rugat să nu mă mai contacteze niciodată, să-mi uite numele și să uite că exist. Dar nu înainte de a completa topul cu numele firmei și bilanțul financiar. I-am trimis și linkul cu topul completat. Jurnalistic. Numele său și al firmei, ducă-se în pustiu!
CITEȘTE: COMPANIILE CU CELE MAI MARI BUGETE DE PUBLICITATE PE TELEVIZIUNE – 9 LUNI 2016
