Cautare




, Contributor

Scriitor, traducător și cronicar literar.

Lifestyle |
|

O lume fără animale

Ne-am obișnuit cu recurenţa catastrofelor. Dacă în lumea arhaică sărbătorile religioase marcau calendarul vieţii de-a lungul unui an, acum trăim mediatic în funcţie de dezastrele care au loc pe Planetă. Așa se face că sfârșitul anului trecut și începutul acestui an au fost marcate de incendiul de proporţii apocaliptice din Australia, un continent care, practic, a luat foc cu totul.
 aboneaza-te
Marius Chivu_Contributors_Irina Gache_2

Richard Flanagan, cel mai titrat scriitor australian al momentului, a publicat luna trecută în The New York Times un text, viralizat instantaneu, cu titlul Australia is committing climate suicide; iată o descriere: „Mii de vietăți alungate pe plaje de o pâclă portocalie, tablouri înțesate de oameni și animale, aproape medievale în muțenia lor stranie – jumătate Bruegel, jumătate Bosch, într-un cerc de foc, fețele supraviețuitorilor ascunse de măști și ochelari de protecție. Ziua devine noapte pe măsură ce fumul acoperă toată lumina în minutele de groază înainte ca văpaia roșie să anunțe iminența infernului. Flăcări înalte de aproape o sută de metri. Tornade de foc. Copii înfricoșați, la cârma unor bărci cu motor, cât mai departe de flăcări, refugiați în propria țară. Focurile au devastat deja aproape șase milioane de hectare – o suprafață aproape cât are Austria, de patru ori mai mare decât cea distrusă de incendiile din California (2018) și de opt ori mai mare decât cea distrusă de incendiile din Amazonia (2019). În prima zi a anului 2020, aerul din Canberra a fost cel mai poluat din lume, mai ales din cauza unui nor de fum cât Europa de lat. Oamenii de știință estimează că aproape o jumătate de miliard de animale au fost ucise și că unele specii de animale și plante au dispărut pentru totdeauna. Animalele supraviețuitoare își părăsesc puii în căutare de hrană, dar sfârșesc prin a muri de foame…”

Între timp, s-a calculat, în funcţie de densitatea prezenţei animalelor în zonele afectate de incendiu (spre exemplu: pe un hectar trăiește o populaţie de două sute de reptile), că cifra este dublă: un miliard (1.000.000.000) de păsări, mamifere și reptile au fost arse de vii ori au murit sufocate de fum – dintre care vreo nouă mii de ursuleţi koala. Nici nu se știe numărul de lilieci, insecte, batracieni sau pești dispăruţi. În plus, zece mii de cămile urmează să fie sacrificate pentru a le împiedica să bea prea multă apă în zonele afectate de secetă. Pentru ca dezastrul să fie complet, oamenii de știinţă spun că cea mai mare parte din animalele care au reușit totuși să se salveze din foc nu vor supravieţui prea mult în alte habitate, cu altă vegetaţie, cu alt climat, cu alţi prădători naturali. Predicţiile arată că, după un asemenea incendiu, întregul ecosistem australian se va reconfigura, transformându-se într-o savană de tip african, ceea ce înseamnă că o bună parte din speciile native dispărute acum în foc au dispărut, cel mai probabil, pentru totdeauna de pe continent.

Nici acum nu se știe câte animale au murit în incendiile de anul trecut din Amazonia, dat fiind că densitatea prezenţei animalelor în pădurile tropicale este cu mult mai mare decât în Australia. Singura estimare este legată de păsări: treizeci de milioane.

Pe ceea ce numim planeta „noastră”, oamenii sunt, de fapt, o specie minoritară. Numeric vorbind, e mai degrabă planeta animalelor, prezente cu milioane de ani înaintea noastră. Sau, mai corect spus, Terra a fost planeta animalelor, acum se transformă pe zi ce trece în cimitirul animalelor: din anii ’70 încoace, omenirea a exterminat deja 60% din mamiferele, păsările, peștii și reptilele planetei. Iar rapoartele știinţifice din ultimii ani au stabilit că 40% din speciile de insecte de pe Planetă sunt ameninţate cu extincţia.

Știrile cu câte o specie declarată în mod oficial dispărută sunt frecvente: anul trecut a fost peștele-spadă chinezesc, acum doi ani a fost rinocerul alb african (mai sunt în viaţă doar două femele bătrâne din această subspecie) și tot așa, deopotrivă în trecut și în viitor.

În 1990, în Africa, trăia o populaţie de două milioane de elefanţi și jumătate de milion de rinoceri negri. Estimările din acest moment sunt copleșitoare: au mai rămas doar 400.000 de elefanţi (declin de 80%) și 3.000 de rinoceri (declin de 98%). Rinocerii au dispărut din cauza braconajului masiv (în China și Vietnam se crede că rinocerul, cornul lui, ar avea proprietăţi medicinale; în realitate, cornul este făcut din aceeași materie precum unghia umană), așa cum s-a întâmplat acum un secol cu bizonii nord-americani: zilnic erau vânate cinci mii de capete până când populaţia lor a ajuns la 325 (între timp, specia a fost înmulţită). Fără acţiuni majore de salvare a acestor specii, copiilor născuţi anul acesta li se va vorbi la grădiniţă despre elefanţi, rinoceri și, posibil, tigri ca despre mamuţi și dinozauri.

Ca o paranteză, regizorul german Ulrich Seidl a realizat în 2016 un documentar cutremurător intitulat Safari, despre cum bogătani nemţi și americani plătesc sume inimaginabile ca să împuște animale cât mai rare cu arme puternice, dotate cu lunete speciale: practic, aleg din meniu specia dorită, plătesc cash, sunt conduși în niște construcţii speciale înălţate de la sol și, în timp ce beau bere la doză, lovesc mortal, de la kilometri depărtare, girafe, lei și antilope, ca la poligon.

Ca și cum braconajul și distrugerea habitatelor naturale sub influenţa omului (defrișări, asanări, construcţii în mijlocul ecosistemelor etc.) nu erau de-ajuns, acum schimbările climatice și poluarea contribuie masiv la exterminarea animalelor. Iar în ape lucrurile sunt la fel de dezastruoase. La ultima numărătoare, în Atlantic exista o populaţie de doar 458 de balene. Conform datelor de la The National Oceanic Administration, în 2018 nu s-au născut decât cinci și au murit 17, iar anul trecut nu s-a născut niciuna, situaţie fără precedent. Cu toate acestea, Japonia a ridicat interdicţia vânătorii de balene în apele sale.

Pe site-ul edgeofexistence.org/species sunt listate, momentan, nu mai puţin de 2.000 de specii de păsări, pești și animale terestre ameninţate cu dispariţia. Iar The Long Now Foundation a creat o listă cu specii care ar trebui recreate prin clonare: tigrul caspic, tigrul tazmanian, mamutul blănos, rinocerul blănos, mamiferul acvatic baji, precum și păsările dodo, loa, macaul cubanez și raţa labrador. Există voci care afirmă că recrearea cu ajutorul AND-ului a unor specii dispărute înseamnă să te joci de-a Dumnezeu, dar reintroducerea acestora ar revitaliza și stabiliza habitatele, ajutând la dezvoltarea florei și faunei. (La noi au fost eliberaţi anul trecut în Dunăre o mie de pui de nisetru concepuţi în crescătorie.) Dispariţia unei specii atrage după sine un lanţ de efecte care dezechilibrează ecosistemul. Paleontologul Michael Archer spune că avem o responsabilitate morală pentru a le aduce înapoi la viaţă: „Omul a început deja să se joace de-a Dumnezeu când a exterminat aceste animale”. De altfel, anul trecut, biologii au obţinut trei embrioni de rinocer alb fertilizând ovulele recoltate de la cele două femele în viaţă cu sperma congelată de la masculii morţi. În acest domeniu al cercetării, termenul folosit tot mai des este „biodiversitate artificială”: la modul ideal, omul va forţa perpetuarea speciilor prin intervenţii artificiale, astfel că, într-un viitor anume, e posibil să fim înconjuraţi doar de animale create în laborator.

Uneori există și vești bune. Oceanologii au întâlnit în Oceanul Arctic un rechin din specia Greenland a cărui dată de naștere a fost estimată, cu ajutorul izotopilor de carbon din ţesutul ocular, în jurul anului 1627. Iar o specie de pasăre nezburătoare (Megacrex Inepta), crezută dispărută definitiv acum o sută de mii de ani, a reapărut pe atolul Aldabra din Oceanul Indian, graţie unui fenomen extrem de rar numit „evoluţie iterativă”, adică evoluţia repetată a unei specii din același strămoș în perioade diferite din istorie.

În timp ce termin de scris acest articol tocmai citesc comunicatul Societăţii Ornitologice Române care anunţă faptul că două gâște cu gât roșu, dotate cu emiţătoare de control pentru a li se urmări traseul european al migraţiei (accesibil on-line pe savebranta.org), au fost vânate și mâncate undeva în Brăila. Ceea ce-mi amintește că, anul trecut, Ministerul Apelor și Pădurilor a aprobat împușcarea a aproape jumătate de milion de ciocârlii, în condiţiile în care această specie de pasăre se află într-un declin sever, populaţia reducându-se la jumătate în ultimul deceniu. În felul ăsta, vom mai avea ciocârlii doar în cântecele populare.

În fine, masivul raport ONU, redactat anul trecut de câteva sute de oameni de știință, arată că ritmul dispariției speciilor este de până la câteva sute de ori mai mare decât a fost, în medie, în ultimele zece milioane de ani. Astfel că aproape un milion (din cele opt milioane) de specii prezente pe planeta noastră riscă să dispară complet, multe dintre ele în următoarele decenii. Toate aceste cifre sunt perfect abstracte, nici nu pot fi reprezentate mental, dar vă puteţi imagina că vom fi nu doar singuri în Univers, ci singuri pe Planetă?

P.S. Pe www.sor.ro și pe www.wwf.ro puteţi dona pentru a sprijini programele care protejează specii de mamifere și de păsări de la noi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii