
Cei doi au fost asasinați de niște necunoscuți care au deschis focul asupra mașinii lor, în provincia Nangarhar din estul Afganistanului, au anunţat oficiali locali, citaţi de dpa.
„Malalai Maiwand era prezentatoare de ştiri la postul privat de radio şi televiziune Enikass de aproximativ patru ani”, a declarat pentru dpa directorul postului, Zalmai Latifi, care a atribuit
atacul “duşmanilor ţării”, menţionând că, de-a lungul timpului, împotriva postului au fost adresate numeroase ameninţări cu moartea.
În urmă cu trei ani, mai multe persoane, printre care și un şofer al postului de televiziune au fost ucise într-o explozie în apropierea sediului televiziunii, iar în 2018, directorul canalului a fost răpit de necunoscuţi înarmaţi, fiind eliberat câteva zile mai târziu.
Atacul încă nu a fost revendicat. În provincia afgană sunt activi atât talibanii cât şi militanţii Statului Islamic.
Conform organizaţiei Reporteri fără frontiere, Afganistanul este una dintre cele mai periculoase ţări pentru ziarişti. În 2019, cel puţin 10 jurnalişti şi membri de personal din media au fost ucişi pe teritoriul acestei ţări. Anul precedent a fost însă şi mai sângeros, cu 20 de reporteri şi lucrători din media ucişi în diferite atacuri violente.