FacebookTwitterLinkedIn

Gnosis Evomed, o firmă din domeniul medical cu preocupări în zona de cercetare aplicată, a câştigat premiul special al serviciului de urgenţă şi siguranţă al oraşului Geneva la Târgul Internaţional de Inventică din oraşul elveţian.

Firma a prezentat o platformă de telemedicină inovatoare, care permite realizarea şi interpretarea analizelor şi investigaţiilor medicale la domiciliul pacientului, de către o echipă multidisciplinară de medici specialişti. Aceştia pot utiliza de la distanţă o aplicaţie specializată pentru a vizualiza pe o tabletă, interpreta şi discuta rezultatele investigaţiilor şi analizelor medicale şi pentru a stabili astfel un diagnostic şi un tratament adecvat. Invenţia permite  un diagnostic în cel mai scurt timp posibil la domiciliu şi eficientizează costurile.

Platforma este integrată cu autospeciale de telemedicină care, pe lânga infrastructura IT şi de comunicaţii, conţin echivalentul câte unui mic spital în privinţa echipamentelor medicale de explorări funcţionale şi analize.

Platforma poate avea un rol esenţial în zonele în care clinicile lipsesc, în cazul persoanelor greu deplasabile sau al ţărilor subdezvoltate, unde infrastructura medicală lipseşte.

Serviciul de siguranţă şi urgenţă  al oraşului Geneva (echivalentul seviciului SMURD din România) a apreciat  că serviciile de urgenţă nu vor mai pierde astfel timp în deplasări la domiciliu nejustificate.  De asemenea, societăţile de asigurări şi-ar putea reduce costurile şi creşte cifra de afaceri prin oferirea acestui serviciu medical cu valoare adaugată mare.

Invenţia va fi aplicată în România până la sfârşitul acestui an, printr-un proiect cu finanţare europeană acordată în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – Operaţiunea 2.3.3., ce permite realizarea platformei şi opt unităţi mobile care vor fi alocate în teritoriul României în funcţie de golurile în infrastructura de servicii medicale.