Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Opinii |
|

O carte despre succes, popularitate, hituri, audiență și despre… o pată pe creier

De câte ori am văzut la televizor secvențe de arhivă, cu metropolele anilor ’20, am observat că toate automobilele aveau culoarea neagră, caroserii pătrățoase, parcă tăiate cu toporul, deplasându-se pe străzi ca niște gândaci caraghioși.
Petre_Barbu.jpg

Asta a fost judecata mea de om cu viața ajunsă în secolul XXI. Niciodată nu mi-am pus întrebarea de ce acele automobile arătau la fel, negre și caraghioase. Cu siguranță, am avut alte „probleme” în minte (traficul din București, de exemplu!), care mi-au gonit această întrebare superficială. Dar imaginea mi-a rămas ascunsă undeva pe creier, ca o „pată”.

Uneori, mă gândesc că e bine să-ți rămână niște „pete pe creier” care să-ți fie „șterse” cândva. S-a întâmplat recent să citesc volumul „Creatorii de hituri”, de Derek Thompson, apărut la Editura Publica (2017), traducerea Iulia Bertea.

Derek Thompson este ziarist american, senior editor la revista „The Atlantic”, scrie despre economie și media și colaborează la diverse emisiuni la CBS și MSNBC – am aflat din scurta prezentare de pe coperta traducerii. Această cartea, ca orice carte bine scrisă, m-a luminat și mi-a șters câteva „pete pe creier”, printre care și vechea uluire: de ce mașinile anilor ‘20 arătau ca niște gândaci caraghioși. M-am convins, încă o dată: ce bine este să citești!

Cartea lui Derek Thompson este o panoramă bine documentată a modului cum se răspândesc ideile în lume, cum se câștigă succesul și popularitatea, cum se construiesc miturile civilizației moderne, despre promovare, muzică și filme de succes, televiziune, marketing, internet și branduri. O carte complexă ca și lumea în care trăim.

Un capitol este dedicat așa-numitului părinte al designului industrial, francezul Raymond Loewy, care a emigrat în SUA imediat după Primul Război Mondial, la vârsta de 25 de ani. Tânărul emigrant, abia sosit în New York, a descoperit un oraș „soios, neșlefuit și greoi” – un produs murdar al erei industriale. În acei ani, model T al automobilului produs de Henry Ford, simbolul epocii, era disponibil numai în culoarea neagră. „Capitaliștii epocii erau monoteiști: eficiența era singurul lor Dumnezeu adevărat” – notează Derek Thompson. Adică, fabricile erau preocupate să acopere cererea de pe piață și nu le păsa ca produsele lor să fie colorate și plăcute ochiului.

Mai mult, consumatorii americani din acele vremuri erau neofobi (speriați de noutăți) și rezistenți la schimbare. Producătorii își doreau cumpărători neofili (atrași de noutăți), dar se temeau să riște, introducând noutățile.

Povestea vizionarului Raymond Loewy este demnă de „visul american”. La începutul anilor ’20, Raymond Loewy muncea ca desenator de modă la o revistă editată de un magazin universal. Era obsedat de designul hidos al produselor de serie: „De ce să produci urâțenie în masă și să inunzi lumea cu atâtea gunoaie?” În 1929, a primit prima comandă din partea unui tipograf  britanic, care i-a solicitat să redesene carcasa unei prese de tipărire. În trei zile, a realizat comanda și clientul său a fost atât de mulțumit de noul design al mașinăriei, încât l-a păstrat pe Loewy pe statele de plată până la sfârșitul vieții.

Raymond Loewy a urmat o carieră care a influențat viața americanilor, lucrând pentru branduri ca Lucky Strike, Coca-Cola, autobuzele Greyhound, frigiderul Coldspot, a remodelat designul locomotivelor din SUA, a automobilelor Studebaker (coupé-ul Starliner) și, în 1962, a realizat, la cererea preșdintelui Kennedy, versiunea albastră a însemnelor Air Force One 747, care este valabilă și în prezent. Dar Loewy a lucrat pentru o mulțime de companii și instituții, chiar și pentru NASA.

Cariera lui Raymond Loewy este una dintre multele povești de succes abordate în „Creatorii de hituri”. Am aflat cum au câștigat audiență în SUA serialele „Cheers”, „Seinfeld” și „Frasier”, despre modul cum, în primăvara anului 2012, editura Random House tipărea câte un milion de exemplare pe săptămână din trilogia „Fifty Shades of Grey”, de E.L. James, ajungând în prezent la peste 150 de milioande de copii vândute, despre succesul ziarelor tipărite din anii ’20 – `30, perioada cu cea mai mare sete de lectură a presei scrise din America, și despre cum a pornit George Gallup, absolvent al Universității Iowa în 1923, să pună la punct studii despre cunoașterea consumatorilor.

În esență, cartea lui Derek Thompson își pune două întrebări:

  1. Care este secretul creării de produse care le plac oamenilor – în muzică, cinematografie, televiziune, cărți, jocuri, în peisajul uriaș al culturii?
  2. De ce unele produse dau rateuri, în timp ce idei similare devin hituri?

 

Poate părea dezamăgitor pentru cititorii grăbiți, dar încercarea lui Derek Thompson nu oferă răspunsuri și soluții clare, gata de pus în practică.

Iată ce scrie Thompson spre sfârșitul cărții: „Nu există o formulă completă și perfectă pentru construirea unui produs popular. Dacă ar exista, toată lumea ar aplica-o, iar lumea ar fi inundată de produse culturale de succes similar, ceea ce înseamnă, practic, că niciunul nu ar avea foarte mare succes. (…) Singurul lucru pe care îl cunosc oamenii este care a fost cel mai recent lucru care a avut succes”.

Veche mea „pată” a fost „ștearsă” de lectura acestei cărți. Recunosc, însă, că după ce am citit-o, m-am ales cu alte „pete pe creier”. Așa se întâmplă când citesc cărți. Bune.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii