FacebookTwitterLinkedIn

Valoarea restanțelor se ridica, în februarie, la 8,03 miliarde lei, în scădere cu 0,69%, comparativ cu luna anterioară, dintre care peste 3 miliarde lei erau în moneda națională, 3,34 miliarde lei echivalent în euro, 1,59 miliarde lei echivalent în alte valute și 47,4 milioane lei echivalent în dolari.

Restanțele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,53 miliarde lei, cele cu o întârziere de 61 — 90 de zile 52,1 milioane lei, iar între 31 și 60 de zile 37,3 milioane lei.

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanțului depășea 1,41 miliarde lei, iar aproape 2 miliarde lei la colectare.

Restanțele la creditele acordate firmelor și populației însumau peste 13,6 miliarde lei la finalul lui februarie, valoarea acestora fiind în scădere cu 35,7% față de cea consemnată la sfârșitul aceleiași luni din 2016, potrivit datelor centralizate de BNR.

Din această sumă, peste 6 miliarde lei reprezentau restanțe în moneda națională, în scădere cu 33,4%, iar circa 7,55 miliarde lei restanțe în valută, în coborâre cu 37,5%. Din totalul restanțelor, circa 4,98 miliarde lei erau înregistrate în București.

Totalul creditelor depășea 222,5 miliarde lei la finele lunii februarie, fiind cu 2,11% mai mare decât valoarea consemnată la finalul aceleiași luni din 2015. Împrumuturile în moneda națională se cifrau la 127,1 miliarde de lei.

În ceea ce privește creditele acordate populației, de peste 113,1 miliarde lei, cele pentru consum totalizau mai mult de 51,4 miliarde lei, cele pentru locuințe depășeau 59 miliarde lei, iar cele destinate altor scopuri — peste 1,27 miliarde lei.