Cautare




, Contributor

Bani și Investiţii |
|

Numărul milionarilor planetei, în creștere. Până în 2019 ei vor deține jumătate din averea întregii lumi

Numărul milionarilor planetei a ajuns la 17 milioane de persoane anul trecut, în creștere de la 15 milioane în 2013. Aceștia dețin 41% din averea privată din întreaga lume, iar în următorii 4 ani vor controla peste jumătate din această avere, potrivit raportului Global Wealth realizat de Boston Consulting Group (BCC).
milionari

„Bogații devin din ce în ce mai bogați. O mai mare parte din ei și-au investit averile în piețe de capital, iar anul trecut a fost unul bun pentru aceste piețe”, declară Anna Zakrzewski, partener și managing director BCG.

VEZI TOPUL FORBES AL CELOR MAI BOGAȚI OAMENI DIN LUME, ÎN 2015

Statele Unite au în continuare cei mai mulți bogați, cu o avere cumulată de peste 50.000 de miliarde de dolari. Și pentru prima oara zona Asia-Pacific a depăşit Europa în ceea ce privește numărul de milionari, ocupând locul doi în clasamentul mondial.

China este țara care a înregistrat cea mai mare creștere anul trecut în ceea ce privește numărul milionarilor, de la 2,4 milioane de persoane, în 2013, la 3,6 milioane de persoane, anul trecut.

BCC estimează că în următorii patru ani Asia va deține peste 34% din averea globală.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii