Cautare




, Contributor

Partener Platypus Group

Media şi entertainment |
|

Nu vreau în reclame!

Am citit zilele trecute despre modul extrem de creativ în care locuitorii unui orășel din Germania au abordat problema defilării anuale a naziștilor pe străzile lor și mi-am amintit de reacția pe care am avut-o când am auzit că unul dintre artiștii folk ai României a refuzat o sumă de bani cu 6 cifre nu pentru că nu ar fi crezut în campania respectivă, ci pentru că el nu este de acord să apară vreodată într-o campanie publicitară. A explicat foarte direct că disprețuiește celebritățile care își vând imaginea pe mai mulți sau mai puțini bani.
Lorand_Balint.JPG

De multe decenii, locuitorii orășelului german Wunsiedel asistau neputincioșii pe data de 17 august la defilarea neo-naziștilor germani veniți în pelerinaj la mormântul lui Rudolf Hess – până în 1941 unul dintre oamenii de încredere ai lui Adolf  Hitler.

Pentru a opri defilarea prin orașul lor, de-a lungul timpului, au încercat fără succes numeroase lucruri:

– În 2004, au derulat o campanie sub sloganul „Orașul nostru este colorat, nu-i maro” și au ieșit pe stradă să împiedice defilarea.

– Au făcut lobby la autoritățile centrale, care au dat până la urmă o lege în 2005 prin care astfel de adunări au fost declarate ilegale.

În 2011, au reușit chiar să convingă familia lui Hess să-și dea acordul pentru exhumarea și încinerarea corpului acestuia – și desființarea practic a mormântului acestuia deoarece cenușa rezultată a fost aruncată în mare.

Nimic n-a funcționat. Wunsiedel a continuat să fie puternic asociat cu neo-nazismul. Până anul acesta, când au venit cu un concept deștept care poate că nu va elimina total marșul, dar va muta pentru totdeauna discuția în altă parte. Pentru fiecare metru parcurs de neo-naziști prin orășelul lor, localnicii s-au angajat să doneze 10 euro către un ONG (Exit) care îi ajută pe neo-naziștii ce vor să lase în urmă gândurile încărcate de ură și să înceapă o viață normală. Au umplut străzile pe unde urma să se defileze cu bannere colorate care îi încurajau cu ironie pe participanți să-și continue marșul pentru că Exit are nevoie de fonduri pentru a-și atinge obiectivul de a-i reintegra în societate. Mesaje gen „Bravo pentru cei 1.000 de metri parcurși! 10 000 euro au fost donați către Exit!”; „Hai că se poate! Un sprint final”; „Până aici ați reușit să strângeți 15.000 euro! Vă mulțumim!

Prin această campanie, organizatorii au atins două obiective majore:

– au creat practic o dilemă pentru neo-naziști care cu fiecare metru pe care îl parcurgeau sprijineau un ONG creat împotriva ideologiei lor, dilemă care coroborată cu acțiunile din anii precedenți are șansa să reducă dramatic numărul participanților în viitor.

– la fel de important, au reușit să transmită lumii întregi valorile în care cred locuitorii orășelului lor și să transforme un val de știri negative într-unul de știri pozitive despre ei și despre localitatea lor.

Au reușit să mute pentru totdeauna conversația de la neo-nazism către “Exit”, către succesele acestuia în reintegrarea în societate a foștilor paria.

Cred că în momentul în care artistul român a declinat asocierea cu respectiva campanie publicitară, acesta a ratat oportunitatea de a face bine pe două paliere:

– unul mai superficial – donând întreaga sumă încasată putea salva viața unui copil/a unei mame/ a unui tată. Ar fi avut puterea de a direcționa banii unde ar fi crezut el/ea că este mai eficient/mai multă nevoie. Așa încât, au rămas la companie ori s-au dus către o altă celebritate care este puțin probabil să-i fi donat mai departe.

– al doilea nivel, mai profund, cu efecte pe termen lung asupra industriei: donând întreaga sumă către o cauză socială și cerând prin contract ca 1. această donație să fie menționată pe fiecare material difuzat în cadrul campaniei 2. compania să deruleze în paralel o campanie agresivă de PR prin care acest gest să fie scos în evidență și să se pună presiune pe restul celebrităților din România ca măcar o parte din banii pe care îi încasează de pe urma unor astfel de proiecte să fie donați către o cauză socială.

Este foarte important de reținut că este vorba de o situație în care persoana respectivă era de acord cu campania de comunicare și cu brandul ce urma s-o deruleze, dar disprețuia ideea de a se asocia cu un brand și îi disprețuia și pe cei care o fac pentru bani.

Refuzând colaborarea, a ratat oportunitatea de a pune pe agenda publică românească subiectul și de a avea un impact pe termen lung asupra vieții cetății.

PS 1. Să fii total împotriva campaniilor de publicitate pentru că unele companii de-a lungul timpului au abuzat, este ca și cum ai fi împotriva biologiei/chimiei/fizicii pentru că unii oameni de știință au creat bombe atomice, arme chimice sau biologice.

PS 2. În urmă cu câțiva ani eram cu niște prieteni englezi la un concert „Proms in the Park” în Hyde Park, Londra. Pe finalul concertului, toată lumea cânta „God Save the Queen”, „Rule Britannia” și alte cântece patriotice. La un moment dat, mi se pare că aud ceva de genul „Să-i batem pe englezi!” și mă uit ciudat la unul dintre cei cu care eram. Acesta ridică relaxat din umeri și-mi explică ce și cum: e un vechi cântec de luptă scoțian folosit pe vremea când se luptau cu englezii. Și ce mod mai simplu de a-l goli de conținut decât intonarea lui de către englezii însăși? Ce valoare mai are pentru scoțieni dacă e cântat de englezi?

PS 3. În 2010, Bono și soția sa Ali Hewson au apărut împreună într-o campanie Louis Vuitton. Pe absolut toate materialele campaniei a apărut textul: „Profits from the bag, as well as Ali and Bono’s fee benefit Conservation Cotton Initiative Uganda”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii