Cautare




, Staff

SmallBusiness |
|

Noul program de guvernare al PSD: Companiile vor plăti impozit pe venit de la 1 ianuarie 2018 și se renunță la impozitul pe profit

Noul Guvern ar trebui să introducă, de la începutul anului viitor, impozitul pe venit, renunțându-se la impozitul pe profit, se scrie în „Programul de guvernare 2017-2020”, anunțat astăzi de PSD, odată cu începerea procedurilor de numire a Cabinetului Tudose.
bani_money_taxe_impozit (3)

„Vom introduce impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România (impozit pe cifra de afaceri), începând cu 01 ianuarie 2018. Acest impozit va înlocui impozitul pe profit și va avea 2 sau 3 trepte de impozitare”, se scrie în noul Program de guvernare.

În prezent, companiile plătesc un impozit în cotă de 16% din profit, nivelul fiind introdus acum aproximativ zece ani de Guvernul Tăriceanu.

În document nu se menționează cât vor fi noile niveluri de impozitare.

Afacerile tuturor firmelor din țara noastră au fost de 1,2 triliarde de lei, la nivelul anului 2015, cu 5%, mai mult decât în 2014, iar profitul net a fost de 80 miliarde de lei.

Această prevede nu exista în programul de guvernare pe care l-a avut de implementat Guvernul Grindeanu, de la începutul acestui an, pentru următorii patru ani.

„În ceea ce privește impozitarea profitului, o restabilire a echității considerăm noi că reprezintă impozitarea suplimentară a profiturilor obținute din extracția de resurse natural și neprelucrate în România, cu cel puțin 20%, prin adoptarea noii legi a redevențelor, cel târziu la finalul anului 2017”, se mai anunță în programul de guvernare anunțat astăzi de PSD.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii