Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor at Forbes Romania, with a focus on covering important Real Estate and Economic news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @andreea__gutu or drop me an email at andree...

Afaceri |
|

Noul management al Certinvest a primit avizul ASF. Cine i-a luat locul lui Horia Gustă la conducerea societății

În urmă cu circa două săptămâni, Certinvest a anunțat că Horia Gustă se va retrage din funcția de CEO, după 11 ani de când s-a aflat la cârma societății de administrare a investițiilor. Miercuri, noul director general a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Horia Gusta

Alexandru Voicu a fost autorizat Director General al SAI Certinvest, primul asset manager independent din România, după avizul pozitiv primit astăzi, 31 martie 2021, din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Totodată, ASF a avizat-o și pe Alina Huidumac în funcția de Director General Adjunct al SAI Certinvest.

„Sunt onorat să conduc SAI Certinvest în acest nou capitol din istoria sa. Voi pune la dispoziție toate resursele necesare, pentru a reprezenta și mai bine interesele investitorilor, printr-o strategie pro activă în piața locală, care include o transformare digitală și augmentarea proiectului InvestOnline, cu scopul de a veni mai aproape de clienții noștri. Mă bucur de sprijinul Alinei Huidumac, partener cu experiență în SAI Certinvest și împreună vom depune toate eforturile pentru dezvoltarea unui brand care are o istorie de peste 26 de ani pe piața de capital din România”, a declarat Alexandru Voicu, Directorul General al SAI Certinvest.

În cazul Alinei Huidumac, ea va continua să își îndeplinească pentru o perioadă și atribuțiile de Director portofolii private, funcție pe care o deține de aproximativ doi ani.

„Propunerea pentru funcția de Director general adjunct SAI Certinvest vine după o experiență de 8 ani în cadrul companiei, timp în care am avut ocazia să mă dezvolt profesional, atât datorită echipei, cât și prin interacțiunea cu investitorii. Mă bucură susținerea lui Alexandru în calitate de Director General SAI Certinvest și am încrederea că împreună vom crea o echipă dinamică și complementară, bazată pe valorile companiei, care va continua eforturile de creștere a brandului pe piața de capital”, a declarat Alina Huidumac, Director General Adjunct al SAI Certinvest.

Alina Huidumac lucrează în SAI Certinvest de opt ani și are 11 ani de experiență pe piața de capital în sectorul pensiilor private, asigurărilor de viață și administrării investițiilor.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii