FacebookTwitterLinkedIn

De la apariția primului SUV, segmentul off-road-erelor construite pentru șosea s-a dezvoltat enorm. În plin boom economic SUV-urile au tras după ele întreaga industrie auto cu vânzările lor fantastice. Porsche a ieșit din cea mai neagră perioadă a istoriei sale datorită lui Cayenne iar mărcile germane premium și-au crescut cotele de piață cu ajutorul SUV-urilor.

Istoria și puterea brand-ului Jeep este deja cunoscută de toată lumea și luați doar exemplul românesc. Văzând Jeep-uri ca primele mașini impozante de după Revoluție pe șosele, cultura populară a început să numească toate mașinile 4×4 chiar cu numele de pe caroseriile Jeep: Jeep. Sau Gip. Din păcate însă, după anii 2000 problemele au crescut de la an la an pentru inventatorii lui Willis. Iar criza economică din 2008 i-a pus capac mărcii americane.

Salvarea a venit de la Fiat și de la geniul controversat al lui Sergio Marchionne actual CEO Fiat și Chrysler. Falimentul Chrysler/ Jeep/ Dodge a însemnat o reorganizare cu ajutorul italienilor care și-au propus să revigoreze vânzările Jeep folosindu-se de piața auto europeană. Cumva, au reușit, chiar dacă gama Jeep în 2008-2009 avea mari probleme.

De exemplu, aici deasupra vedeți un Jeep Compass, așa cum arăta el în 2009. De la apariția termenului SUV, segmentul s-a lărgit foarte mult și la rândul său a fost divizat pe segmente. Acum avem SUV-uri de clasă mică – Ford EcoSport , de clasă medie – Toyota RAV4 de exemplu, de clasă mare – Hyundai Santa Fe sau de lux – Porsche Cayenne. Desigur, la fiecare din aceste segmente avem și o altă divizare în mainstream sau premium. De exemplu putem compara un RAV4 cu un Range Rover Evoque dar acesta este de aproape două ori mai scump, deci este premium și are concurenții săi proprii.

Ei bine, în segmentul compact a sperat Jeep să dea lovitura cu frații Compass și Patriot, disponibili cu motoare mici, accesibili ca preț și oferiți și ca versiuni cu tracțiune doar față.

Acesta este Patriot, fratele geamăn al lui Compass. El s-a vândut mult mai bine decât fratele său pentru că a fost stilizat cu o formă mai apropiată de cea a mașinilor cult ale mărcii, Wrangler și Cherokee. Sub conducerea Fiat, lucrurile au început să se schimbe și primul pas important a fost îmbunătățirea lui Compass. Acesta a ajuns să arate de la mașina de mai sus la aceasta, după un facelift din 2012:

Cu un design inspirat de Grand Cherokee, Compass a început să scrie istorie și să ajute la creșteri uriașe de vânzări pentru Jeep. De exemplu, ianuarie 2013 a fost cea mai bună primă lună de vânzări pentru acest model în SUA. Iar America este piața cea mai importantă pentru Jeep și desigur cea mai critică. Cu o creștere de 33 de procente față de ianuarie 2012, Compass a înregistrat cea mai bună lună ianuarie a sa din 2007 până în prezent. Iar fratele său Patriot s-a vândut în creștere cu 32 de procente față de aceeași lună din 2012.

Tot anul trecut a fost fantastic pentru Jeep și asta la nivel global. 701.626 unități Jeep au fost comercializate în 2012 în toată lumea, cu 19% mai multe unități decât în 2011. Piața europeană doar a crescut cu 29% iar China cu un incredibil 107%.

Acesta este Grand Cherokee facelift, versiunea europeană pe care o vom vedea la Geneva săptămâna viitoare. Îmbunătățit stilistic și tehnic dar și la nivel de lux interior, noul Grand Cherokee este piatra de temelie a vânzărilor Jeep. Predecesorul său a fost anul trecut cel mai vândut model al mărcii cu 223.196 unități livrate în toată lumea. CEO-ul Jeep, Mike Manley a declarat că acest model va purta marca spre al patrulea an de creștere procentuală importantă la nivel global. Dar tot Manley declară că îmbunătățirile lui Grand Cherokee vor fi doar o parte din succesul ce va fi asigurat și de un nou SUV de clasă medie ce va fi lansat anul acesta. Este vorba despre noul Cherokee. Adică această mașină:

Inițial, săptămâna trecută, un site a publicat o serie de imagini cu noul Cherokee, surprins necamuflat în fabrica de la Toledo, USA, unde se va produce. Având lansarea programată pentru Salonul Auto de la  New York din martie, Jeep a fost nevoit să arunce în media câteva fotografii oficiale ale noului Cherokee. 

Dar efectul a fost puternic într-un sens pe care nu îl așteptau oficialii mărcii. Valul de critici de pe site-urile de socializare, critici aduse desigur designului părții frontale (spatele încă nu a fost dezvăluit) a fost atât de agresiv și puternic încât Ralph Gilles, șeful de design al grupului Chrysler a fost nevoit să intervină și să declare fanilor “să aibă încredere” și că “este momentul pentru niște schimbări importante de design”.

Având în vedere reacția publicului, evoluția Jeep este foarte importantă. Și foarte interesantă este de văzut reacția europenilor la formele lui Cherokee, atunci când în toamnă la Frankfurt vom vedea versiunea finală, europeană, de serie mare. Probabil că vânzările vor crește și anul acesta pentru Grand Cherokee este acum mai frumos, mai spectaculos, mai economic și mai modern ca niciodată iar celelalte două modele ce se vând extrem de bine de câțiva ani, Wrangler și Compass vor continua să convingă clienții.

Dar noul Cherokee poate deveni ușor cealaltă față a lui Jeep. Poate nu suficient de rea pentru a duce marca înapoi în derivă dar poate suficient de periculoasă pentru a șterge cu buretele istoria numelui Cherokee, la fel de puternic pentru brand precum Wrangler. Foarte interesant, Cherokee a fost comercializat în versiunea anterioară în America sub numele Liberty. Acum însă, Cherokee (primul model a fost comercializat începând cu 1974) va purta acest nume pe toate piețele. Oare cât de mult va afecta acest nume istoric noua filozofie de design ce deja este atât de controversată de fani?

Până să vedem cât de mult contează pentru europeni formele ciudate ale unei mașini ce s-a impus până acum prin forme clasice Jeep, la Geneva vom vedea un Compass 2014 mai luxos ca niciodată cu o cutie automată în șase trepte nouă, un Wrangler Rubicon aniversar și un Grand Cherokee mai frumos ca niciodată și echipat standard cu tehnologie de ultimă generație inclusiv o transmisie automată cu opt rapoarte pentru diesel-ul V6 de trei litri.

Aici puteți vedea o galerie foto completă cu noul Cherokee plus câteva imagini definitorii pentru istoria recentă a brandului.