FacebookTwitterLinkedIn

Anunțul a fost făcut joi de prim-ministrul ţării, Jacinda Ardern, care a confirmat achiziţionarea a aproape 18 milioane de doze de vaccin, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Primii pe lista priorităților sunt angajaţii sanitari şi de control al frontierelor, potrivit premierului neo-zeelandez, al cărei guvern a fost lăudat pentru gestionarea pandemiei de coronavirus. 

Arden a anunţat totodată cumpărarea a 7,6 milioane de doze de vaccin de la compania AstraZeneca şi alte 10,72 milioane de la Novavax.

De asemenea, guvernul a anunţat și achiziţionarea a 750.000 doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech şi 5 milioane de la Janssen.

“Dacă se dovedeşte că sunt sigure şi eficiente în faţa agenţiei de reglementare farmaceutică din Noua Zeelandă – Medsafe, dozele vor avea o acoperire amplă pentru ţara noastră şi pentru vecinii noştri din Pacific”, precizează într-un comunicat premierul Ardern.

Într-un alt comunicat, titulara externelor, Nanaia Mahuta, a cifrat la 75 de milioane de dolari neo-zeelandezi (43,7 de milioane de euro) fondurile pentru a furniza în mod gratuit vaccinurile ţărilor din Pacific.

“Ţările din Pacific au lucrat din greu pentru a menţine în afară (frontierelor lor) boala COVID-19 sau pentru a o eradica, iar Noua Zeelandă s-a angajat să le sprijine”, a declarat Mahuta, care a subliniat că “un vaccin sigur şi eficient va fi cheia pentru redresarea economică şi socială a regiunii”.

Noua Zeelandă, al cărei guvern a închis frontierele în martie cu doar 50 de cazuri confirmate şi a impus una dintre cele mai stricte izolări din lume, a înregistrat în total 1.744 de infectări şi 25 de decese asociate bolii COVID-19.