Cautare




, Contributor

Travel |
|

Nordis Group pune bazele noului concept hotelier din România, prin care investitorii vor avea randament garantat

Dezvoltatorul imobiliar specializat în construcția de imobile de lux, Nordis Group, pune bazele unui concept hotelier inovator, prin care investitorii vor avea randament garantat. Compania pregătește un ansamblu mixt, hotel de 5 stele și apartamente rezidențiale, în zona de Nord a stațiunii Mamaia, iar lucrările vor fi finalizate la sfârșitul anului 2021.
Nordis Group

Investiția în ansamblul mixt se ridică la 70 de milioane de euro și cuprinde 730 de camere de hotel și 290 de apartamente, cu o suprafață totală de 80.000 de metri pătrați.

Conceptul introdus de Grupul Nordis în România constă în opțiunea de a achiziționa camere de hotel de către investitori, care sunt închiriate către dezvoltator. Astfel, fiecare proprietar va primi, lunar, o chirie fixă, fără să mai aibă în grijă sarcinile conexe, cum ar fi întreținerea spațiului achiziționat, închirierea către turiști sau perioadele fără flux de clienți. Investitorii care aleg să profite de acest concept inovator pentru piața din România au însă un randament garantat, camerele urmând să fie subînchiriate în regim hotelier turiștilor.

Cameră de hotel cu randament garantat de 7%

În plus, valoarea proprietății crește pe măsură ce trec anii, iar randamentul garantat este de 7% pe an, calculat la suma investită de fiecare proprietar, distribuită în 12 tranșe lunare. Pe lângă randamentul garantat, proprietarul beneficiază și de o vacanță de șapte zile pe an.

„Pe fondul crizei medicale cu care ne confruntăm, ne așteptăm la o creștere mai mare de 30% a turismului intern, pentru sezonul viitor – 2021. Românii vor dori să își petreacă concediile mai aproape de casă și, de asemenea, considerăm că aceștia vor fi dispuși să investească mai mult în confort, care vine cu opțiuni considerabile pentru divertisment și opțiunile de petrecere a timpului liber. Ne așteptăm astfel la o schimbare de paradigmă, clienții vor lua în calcul mai mult ca oricând hoteluri care le oferă servicii de lux și care le pot oferi facilități sigure”, a explicat Emanuel Postoacă, fondator Nordis Group.

Nordis Mamaia – hotel de 5 stele

Ansamblul Nordis Mamaia este format din 4 corpuri, fiecare cu câte 10 etaje, unite între ele prin zona de lobby. Complexul este situat foarte aproape de zona de cluburi și restaurante și dispune de 10.000 metri pătrați de plajă. Aceasta va fi operațională în sistem smart beach, prima de acest tip din România. În plus, hotelul cuprinde și cel mai mare spa din județul Constanța, cu o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați, în care este cuprinsă zona de leisure și un spațiu dedicat familiilor.

Clienții hotelului Nordis Mamaia vor beneficia și de o clinică medicală de peste 4.000 de metri pătrați, sală de sport de 400 de metri pătrați, cabinete specializate în consiliere și săli de conferință cu o capacitate de până la 800 de locuri.

În dotările hotelului intră și un loc de joacă pentru copii, cinema cu sală VIP, dar și șase restaurante și cafenele. Pasionații de shopping se vor putea bucura de o galerie comercială premium, cu branduri de lux.

Mai mult decât atât Nordis Mamaia pregătește oferte speciale pentru companii și dezvoltă un concept nou de pachete de wellbeing pentru angajați.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii