Cautare




, Contributor

Specialist în comunicare și marketing. Analizează universul consumatorilor pornind de la insight-uri din studii sociologice, psihologice și antropologice.

Lifestyle |
|

Noi reguli de igienă interioară pe timp de criză

Poate că 2020 își va merita în memoria noastră titlul de cel mai teribil an din istoria acestei generații. Poate că niciodată după el nu ne vom mai putea întoarce la business as usual. Și totuși, legea vremurilor ne arată că, în cele din urmă, Totul trece. Aceasta e și vestea bună, aceasta e și vestea proastă. Miza cea mare e să nu treacă degeaba.  
 aboneaza-te
Olivia_Petre

Întrebarea anului pare să fie, așadar, nu cum să evităm suferința cauzată de pandemie, ci cum să-i dăm un rost. Și poate că acest rost e ascuns pe undeva prin lungul ecou al noilor noastre probleme. Dacă ne gândim realist, pe lângă criza umanitară, criza economică și toate celelalte crize mondiale cu care Covid 19 ne va zgudui multă vreme de acum încolo (fără a ne ierta pe vreunul dintre noi), vom avea parte mai mult ca sigur și de o criză de identitate – atât individuală, cât și colectivă. Și aici există un sâmbure de speranță în mai bine: în miezul unei crize de identitate se pot arde și schimba multe lucruri din perioada trecută.

Se spune că identitatea unui om este construită în jurul credințelor sale, iar din aceste credințe derivă valorile și atitudinile (emoții, gânduri, comportamente). Atitudinile sunt cele mai fluctuante și mai ușor de schimbat, valorile sunt ceva mai greu de modificat, iar credințele sunt cele mai stabile și mai dificil de înlocuit. Numai în situații extreme oamenii își pot schimba rapid credințele. Iar nebunia pandemiei a mușcat cu atâta putere din normalitatea în care trăiam, încât eu cred că multe credințe ale noastre au acum posibilitatea să se schimbe și e rost să ieșim nu doar mai triști și mai săraci, ci și puțin mai înțelepți și mai responsabili din această recesiune.

În primul rând, atașamentul nostru față de confort. E vremea să mai renunțăm la confortul cu care eram obișnuiți să ne înconjurăm în toate domeniile. Recesiunea vine și răstoarnă piramida nevoilor concepută de Maslow înapoi la ordinea ei primară. Dacă majoritatea dintre noi ne trăiam viețile în zona celor trei nevoi soft din vârful piramidei, acolo unde problemele erau „luxuri”, precum dezvoltarea personală și recunoașterea socială (first world problems!), well, iată că suntem obligați să revenim la problemele adevărate, cele ce țin de supraviețuire. Cu ce ne plătim pâinea devine prioritar în fața întrebării cu ce ne plătim confortul. În normalitatea post pandemie, câți megapixeli are camera telefonului sau de unde poți comanda mâncare raw vegană par dintr-odată detalii. Evoluția nu înseamnă doar mai mult confort, pare să ni se spună.

Și la nivelul profesiilor, criza ne-a readus aminte de respectul pe care îl datorăm meseriilor de bază. Sigur că fiecare profesie își are importanța ei, dar iată că în vremuri cu adevărat critice lumea se învârte în jurul doctorilor, brutarilor, fermierilor, producătorilor și, mai nou, al curierilor. Femeile cele mai frumoase coboară de pe coperțile marilor reviste și lasă loc femeilor celor mai curajoase, medicilor din prima linie. Aplaudăm în tăcere.

E timpul să ne schimbăm, în sfârșit, atitudinea față de moarte: să trecem de la ignorare și negare la asumare și „pregătire” interioară pentru marele final. Criza ne-a reamintit cât de mult negăm în continuare ideea propriei morți, cât de puțin le permitem copiilor să întrebe despre asta și cât de nepregătiți ne găsim când trebuie să gestionăm moartea cuiva drag.

Televiziunile vorbesc despre „decese„, dar conversația despre „moarte„ e ținută la nivel minim, chiar și în acest an în care omenirea își numără morții mai repede decât ne puteam imagina vreodată. Ce mare dreptate cred că au tibetanii când spun că „majoritatea lumii Occidentale trăiește într-un uriaș tabu al morții și fuge din răsputeri de această realitate, fie din teroarea ideii că moartea e finalul absolut, fie dintr-o nepăsare naivă conform căreia oricum o să mori, deci nu are sens să te gândești la asta„.

Știm cu toții că moartea rămâne misterul misterelor, dar două lucruri despre ea sunt certe: faptul că va veni și faptul că nu știm Când și Cum. Poate că această pandemie ar fi un moment bun să nu mai fugim și să o confruntăm mai deschis. Ce-ar fi să vorbim public despre dacă și cum anume putem ușura trecerea cuiva aflat în pragul morții și despre etapele prin care trec inevitabil cei rămași în urmă? Tot mai multe studii arată că experiența morții poate fi mai puțin traumatizantă și chiar aducătoare de sens dacă reușim să facem un pas dincolo de teamă și să o gestionăm diferit. Sigur, fiecare religie oferă propria viziune asupra acestui proces și poate că aceasta e „cea mai personală” alegere a omului, dar ce putem conștientiza indiferent de credință e că educația privind procesul morții și pregătirea interioară/spirituală pot face toată diferența: „Apropierea de moarte sau de ideea de moarte poate să aducă o trezire reală și o transformare a întregii noastre concepții despre viață„ spun învățăturile din „Cartea tibetană a vieții și morții„. Acest tratat inspiră de zeci de ani pe oamenii sănătoși, pe muribunzi și pe familiile lor, precum și întreaga industrie medicală să își schimbe atitudinea față de moarte, explicând tranzițiile care au loc în momentele finale, dar și modul în care apropiații pot contribui pentru ca cineva să aibă parte pe cât posibil de „o moarte frumoasă„.

Atunci când Universul exterior se schimbă, Universul din noi nu poate rămâne la fel. Pandemia pare că ne cheamă pe fiecare în parte să ne reinventăm credințele și normalitatea, să ne schimbăm rutinele, joburile, planurile de cumpărături, planurile de vacanță și planurile de viață. Avem nevoie de noi ochelari prin care să privim lumea și nepermanența tuturor lucrurilor ne va fi mai clară ca niciodată.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii