FacebookTwitterLinkedIn

Obiectul contractelor îl constituie utilarea, dotarea, operarea şi întreţinerea spaţiilor pentru servicii aflate pe autostrăzile A1 şi A2, pentru ca aici să fie construite benzinării şi staţii de reîncărcare pentru maşini electrice, transmite Agerpres.

Benzinăriile vor fi pe rutele Nădlac – Sibiu (A1), Piteşti – Bucureşti (A1) şi Cernavodă – Constanţa (A2).

Astfel, Rompetrol va amplasa noi benzinării la km 558+380, autostrada A1 Nădlac – Arad, valoarea minimă a redevenţei anuale fiind de 10,922 milioane de lei, la km 530+536, autostrada A1 Arad – Timişoara (8,813 milioane de lei); km 500+596, autostrada A1 Timişoara – Lugoj (3,936 milioane de lei); km 481+646, autostrada A1 Timişoara – Lugoj (5,671 milioane de lei); km 340+500, autostrada A1, VO Deva (6,396 milioane de lei); km 260+160, autostrada A1 Orăştie – Sibiu (8,266 milioane de lei).

MOL România va amenaja spaţiile de la km 446+890, autostrada A1 Lugoj – Deva (2,442 milioane de lei); km 428+310, autostrada A1 Lugoj – Deva (2,442 milioane de lei); km 389+710, autostrada A1 Lugoj – Deva (3,767 milioane de lei), km 316+560, dreapta şi km 316+360, stânga, autostrada A1 Orăştie – Sibiu (2,557 milioane de lei); km 297+900, stânga şi km 297+000, dreapta, autostrada A1 Orăştie – Sibiu (3,224 milioane de lei); km 110+100, autostrada A1, tronson Bucureşti – Piteşti (4,113 milioane de lei); km 186+090, stânga şi km 186+580, dreapta autostrada A2 Medgidia – Constanţa (4,775 milioane de lei).

Durata contractelor de concesiune este de 240 luni (20 ani).