
Anunțul închiderii fabricilor din Barcelona în decembrie 2020 și concedierea celor 3.000 de angajați a stârnit proteste, iar autoritățile spaniole au luat măsuri de a convinge producătorul să nu ia această decizie, transmite Agerpres.
Însă Frank Torres, şeful operaţiunilor industriale din Spania ale producătorului auto nipon, a declarat că poate amâna cu 6 luni această închidere dacă angajaţii reiau activitatea.
În Europa, Nissan are fabrici în Spania și Marea Britanie, iar închiderea celor trei fabrici face parte dintr-un plan de restructurare la nivel global.
Amânarea închiderii fabricilor până în iunie 2021 implică şi un acord privind compensarea angajaţilor concediaţi, care va trebui încheiat până la începutul lunii august, când se termină perioada de negocieri. În schimb, Nissan nu va face concedieri până la finalul lui 2020, a informat Frank Torres, mai scrie Agerpres.
Amânarea va permite autorităţilor spaniole să găsească o altă companie interesată de cele trei fabrici, în condiţiile în care Nissan este hotărât să închidă.
Închiderea celor trei fabrici înseamnă costuri mari, Raul Blanco, secretar de stat pentru industrie în Guvernul Spaniei, considerând că pentru Nissan ar fi mai ieftin să investească în fabrica sa din Barcelona.
Costul închiderii este estimat la peste un miliard de euro, pentru a rezolva problemele contractuale şi cele cu forţa de muncă, pe când nivelul investiţiilor ar fi de aproximativ 300 de milioane de euro, conform oficialului.
Industria auto este responsabilă pentru aproximativ 10% din PIB-ul Spaniei, conform datelor guvernamentale, iar Spania este a patra mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, Franţei şi Italiei.