FacebookTwitterLinkedIn

Nicoleta Eftimiu, Marketing Director Romania and Moldova & Marketing Lead for SEE countries at The Coca-Cola Company

Forbes: Creșterea economică a României din acest an, anunțată de autoritățile române și de studiile UE, s-a reflectat în creșterea consumului în domeniul în care vă desfășurați activitatea?

Nicoleta Eftimiu: O să încep cu o poveste adevărată: în 1994 am vândut prima sticlă de Coca-Cola în România, iar șase luni mai târziu, am devenit cea mai bine vândută băutură răcoritoare carbogazoasă din țară.

Această poziție o ocupăm și astăzi, datorită agilității cu care mereu ne-am reinventat, ne-am adaptat, luând pas cu pas fiecare provocare adusă de fluctuațiile economice din fiecare an-fie că vorbim de 2009 (începutul crizei economice) sau 2016.

Pe parcursul anului acesta am observat cu toții o revenire economică în România. Și cu siguranță un climat economic echilibrat nu poate decât să aibă o influență pozitivă, făcând consumatorii mai încrezători în puterea lor de cumpărare.

Pentru noi 2016 este un an cu rezultate foarte bune, în care am continuat să avem un trend ascendent în toate categoriile – de la băuturi răcoritoare carbogazoase, necarbogazoase la ape minerale naturale.

 CITEȘTE INTERVIUL CU LAURA BARBU (VODAFONE)

Forbes: Care sunt provocările dvs. din acest an în domeniul marketingului? Care ar fi elementele ce deosebesc marketingul din prezent față de marketingul din anii de criză (2009 – 2014)?

Nicoleta Eftimiu: Anul 2016 te provocă să ieși din zona de confort, să te expui, să fii autentic. Astăzi brandurile înseamnă mai mult decât un plan de postări relevante pe o pagină de Facebook sau pe un cont de Instagram, un OOH strategic sau un TVC. Acestea sunt instrumente-suport, pe care le-am folosit până acum.

În noua eră, „sky is the limit only for those who aren’t afraid to fly!” – sau, pe scurt, nu limita interacțiunea brand-consumator.

În 2016, brandurile trebuie să se expună „smart” și să se lanseze în dialoguri în real-time. Și pe asta am construit anul acesta, fiind unul din elementele definitorii ale acestui an versus 2009-2014.

Trebuie să încurajăm un nou trend în marketing și anume generarea conținutului care nu mai este făcut în totalitate de echipa de marketing și de agenții, ci de super fanii brandului, este ceea ce numim „consumer generated content”.

Suntem fericiți că tot efortul nostru de generare de conținut de la consumatori și amplificarea acestuia a fost încă o dată validată de topul Social Brands 2016, în care Coca-Cola ocupă primul loc.

În 2016, Coca-Cola este primul brand din țară pe Snapchat, primul care a testat aplicația Periscope sau Facebook Canvas Ads sau cel care a creat primul InstaMeet al unui brand în România. Am rămas deschiși către inovațiile care apar în lumea digitală, am devenit „early adopters” și le-am testat pe toate.

Marketingul a fost întotdeauna un domeniu competitiv –  însă, pot spune cu certitude că și în anii 2009-2014, că și acum, am văzut în piață proiecte bune. Și atunci, ca și acum, am spart gheața prin campanii îndrăznețe prin care am avut doar de câștigat.

Drept dovadă că inovația nu a trecut neobservată sunt recunoașterile importante pe care le-am obținut la acel moment – premiul Grand Effie câștigat în anul 2013 pentru Campania Sprite Control Parental sau premiul Golden Drum obținut la categoria Direct Campaigns pentru inițiativa #HaiSaMancamImpreuna-prima campanie de Live Twitting dezvoltată în România.

Și acum, pe baza a ce am construit atunci, continuăm să avem succes.

 CITEȘTE INTERVIUL CU FRANTISEK MALA (TELEKOM)

Forbes: Care credeți că sunt aptitudinile și calitățile unui om de marketing în România anului 2016?

Nicoleta Eftimiu: „No one has yet discovered the formula for success.” Însă trebuie să continui să o cauți, să ai viziune și îndrăzneală să experimentezi, să încerci marea cu degetul.

În plus, aș mai adăuga energia, care nu are cum să îți lipsească atunci când job-ul tău înseamnă să lucrezi cu cel mai mare brand din lume.

Sunt de principiul „hire for potential”, care se aplică mai mult decât niciodată, iar potențial, din punctul meu de vedere la un om de marketing înseamnă curiozitate și pasiune.

CITEȘTE INTERVIUL CU ANA MARIA PÂSLARU (UNILEVER)