Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Nicolae Iamandoiu

Avere: 8-9 milioane de euro Vârstă: 52 de ani Reşedinţă: Bucureşti Domeniu: Construcţii

A reuşit să menţină cifra de afaceri a produ-cătorului de materiale de construcţii Indac Investment la cote ridicate. Şi totuşi, Niculaie Iamandoiu a cerut, într-un final, Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă a grupului, pentru a se proteja de creditori. Dacă în 2008, Indac avea un business de 37 milioane de euro, anul trecut cifra de afaceri a scăzut brusc la 14 milioane de euro, iar de la profit a trecut pe pierderi de aproximativ patru milioane de euro.

Concedierile au fost şi ele pe măsură, iar de la 314 salariaţi în 2008, grupul Indac a ajuns în 2010 să contabilizeze doar 176 de angajaţi. În acelaşi timp, datoriile acumulate au depăşit 30 milioane de euro. În paralel, compania are deschise mai multe solicitări de intrare în insolvenţă a unor societăţi din sectorul construcţiilor, dar valoarea creanţelor pe care ar trebui să le încaseze Indac Investment Group este însă necunoscută.

Indac Investment, în care se mai regăsesc alţi patru acţionari, deţine cinci staţii de beton, situate la intrarea în Bucureşti. Prima staţie, Ciorogârla, este amplasată la ieşirea înspre autostrada Bucureşti-Pitești, în imediata apropiere a comunei Ciorogârla, iar în zona de nord, pe şoseaua Pipera-Tunari, sunt situate staţiile Pipera–Tunari 1 şi 2.

Grupul de construcţii Indac Investment beneficiază şi de avantajele a două balastiere proprii, situate pe cursul râului Argeş, în apropierea comunei Bolintin şi a două, de mare capacitate, în apropierea comunei Ulmi, la kilometrul 23. În plus, faţă de producţia de betoane şi agregate, Indac Investment Group furnizează şi servicii de transport şi pompare, asigurate prin propriul parc auto. În afară de Indac, Iamandoiu Niculaie mai este acţionar în cel puţin 13 societăţi înregistrate la
Registrul Comerţului.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii