Cautare




, Redactor Forbes România

Servicii financiare |
|

NETOPIA Payments, cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, va incheia un parteneriat cu startup-ul românesc Elrond

NETOPIA Payments, cel mai mare procesator de plăți electronice din România, anunță parteneriatul cu Elrond, companie IT cu know-how românesc care dezvoltă o nouă platformă blockchain, scalabilă și mai eficientă, cu taxe neglijabile și o procesare a tranzacțiilor în doar câteva secunde.
Antonio Eram_NETOPIA

Prin acest parteneriat, NETOPIA și Elrond vor explora potențialul integrării token-ului ERD dezvoltat de Elrond pe platforma de plăți NETOPIA Payments. Integrarea va permite comercianților să ofere la rândul lor utilizatorilor și clienților posibilitatea de a achiziționa produse și servicii prin intermediul ERD tokens. Astfel, din a doua jumătate a anului viitor, peste 6.000 de comercianți care utilizează soluțiile NETOPIA Payments vor putea accepta criptomoneda ERD, fară costuri de dezvoltare sau de exploatare suplimentare din partea lor.

„Elrond are misiunea de a ajuta oamenii să se bucure de o mai mare libertate și de mai multă liniște atunci când sunt online și, mai ales, atunci când fac plăți. Prin colaborarea cu NETOPIA și prin includerea ERD ca opțiune de plată, acest nou parteneriat va face ca mii de consumatori să beneficieze de un plus de securitate și să se bucure de plăți mai rapide și mai ușoare”, declară Beniamin Mincu, CEO și Fondator Elrond.

Din managementul Elrond mai fac parte nume cunoscute din industria de IT din România, precum: Lucian Todea (COO Elrond / Founder & CEO ITNT) și Lucian Mincu (CIO Elrond / co-fondator al Metachain Capital și al ICO Market Data).

„Precum Elrond, NETOPIA este un lider disruptiv în domeniul său, iar acest parteneriat reprezintă o oportunitate excelentă de de a furniza noi servicii comercianților parteneri și clienților lor. (…) Așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm noi soluții de plăți inovatoare împreună cu Elrond, care să fie în beneficiul clienților noștri și să contribuie la creșterea continuă a serviciilor oferite de NETOPIA Payments”, a declarat Antonio Eram (foto).

De asemenea, reprezentanții celor două companii și-au exprimat interesul comun de a explora și alte cazuri de utilizare potențială a noii platfome, legate de tehnologiile blockchain, de plăți, de confidențialitatea datelor personale, și nu numai.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii