Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Netflix angajează responsabil relații cu clienții pentru România

Netflix angajează 400 de oameni din Europa inclusiv un responsabil pentru relațiile cu clienții din România, pentru extinderea birourilor din Amsterdam, informează Media Expres.
NETFLIX

Joburile disponibile la Netflix pot fi văzute online la ACEASTĂ ADRESĂ, locurile de muncă fiind localizate în noul hub de servicii pentru clienți pentru Europa care se deschide săptămâna aceasta în Amsterdam, Olanda.

Biroul este destinat clienților din 11 țări europene (Belgia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Suedia și Marea Britanie), angajând inițial 170 de oameni, 345 până la sfârșitul anului 2017 și urmând să depășească 400 până la finalul anului 2018.

În prezent Netflix folosește Amsterdamul ca locație pentru birourile sale pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), deschise în 2016 și având în prezent peste 120 de angajați din 18 țări care lucrează pentru business development, marketing, PR, politici publice și funcții corporate cum ar fi contabilitate, legislație și resurse umane.

Extinderea completează expansiunea conținutului european difuzat (având la bază licențe, producții originale și coproducții), proces început în aprilie 2017 cu lansarea producției spaniole “Las Chicas del Cable”, primul serial original Netflix din Spania. Compania a confirmat planurile de a anunța cel puțin alte șase noi producții europene originale înainte de sfârșitul anului 2017.

Prima dintre acestea, “Dogs of Berlin”, a fost anunțată la 28 aprilie și va fi scrisă, produsă și filmată în Germania, cu difuzarea programată în 2018. A doua, o producție franceză originală cu numele “Osmosis”, a fost anunțată la 11 mai și va începe producția în Franța în 2018.

Netflix a alocat peste 1,75 de miliarde de dolari pentru producție în Europa, de la data lansării sale pe continent, în 2012, având în prezent peste 90 de producții originale în diverse stadii de dezvoltare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii