FacebookTwitterLinkedIn

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat vineri că dacă evoluția pandemiei de coronavirus va stagna, atunci este posibilă redeschiderea restaurantelor, conform Mediafax.

Ministrul Sănătății a precizat că autoritățile evaluează fiecare creștere zilnică a numărului de cazuri, luând în considerare și perioada de incubație a virusului de 14 zile. Prin urmare, dacă numărul de îmbolnăviri cu Covid-19 va scădea sau cel puțin va stagna, atunci o nouă etapă de relaxare va permite și redeschiderea restaurantelor.

Tătaru a subliniat faptul că aceasta este a treia săptămână în care România a înregistrat creșteri constante ale numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

Aceste noi cazuri au apărut după trei măsuri de relaxare aprobate și trei weekend-uri prelungite. “O parte din cei care și-au dat acordul pentru deschiderea unor agenți economici sau relaxarea unor măsuri au respectat măsurile de protecție”, mai adaugă Nelu Tătaru.