FacebookTwitterLinkedIn

Întrebat într-un interviu la Digi 24, dacă românii trebuie să se aştepte ca în toamnă să fie introduse noi măsuri de restricţie, ministrul a declarat că autorităţile trebuie să fie pregătite, dar a estimat că al doilea val va fi diferit.

Nelu Tătaru: „Acest studiu (de seroprevalenţă la nivel naţional n.red) ne va spune (cu privire la valul doi n. red). În general, o pandemie, din experienţa noastră, merge tot timpul cu un an – doi de epidemii sezoniere. În acest moment noi nu avem un vaccin, ca să putem preveni un val doi. Nu putem decât să limităm. (…) Eu cred că al doilea val nu va mai fi ca acest prim val, dar noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Noi o să luăm anumite măsuri mai ales pentru grupele de risc, în care să avem o vaccinare antigripală, vaccinare antipneumococică, pentru cei care sunt cu boli pulmonare cronice, tocmai pentru a preveni posibile cazuri grave într-un eventual val doi”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24, conform Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că în vederea unui eventual al doilea val, trebuie asigurate depozite de medicamente, materiale sanitare şi echipamente.

Nelu Tătaru: „Dacă evoluţia ne permite, iar respectarea acestor precauţii şi recomandări este o prioritate a populaţiei, ne gândim că spre sfârşitul lui iulie, începutul lui august, să ajungem la o viaţă cvasi-normală”.