Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

Nelu Tătaru: „Cum am ajuns ciuma Europei?“

Ministrul Sănătăţii, Nalu Tătaru, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că România trece printr-un moment dificil ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19, transmite Agerpres.  
 aboneaza-te
Nelu Tataru

El afirmă că s-a ajuns în această situaţie prin nerespectarea regulilor sau instigarea la nerespectarea lor.

“Trăim un moment dificil. Dacă era să fim numai noi, spuneam că suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa şi în toată lumea, nu avem cum să mai fim subiectivi. Alţii sunt obiectivi cu noi şi aţi văzut că au nişte reguli pe care ni le-au impus. Strigăm că am ajuns ciuma Europei. 

Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli. Sistemul medical gestionează în acest moment situaţia, chiar dacă mai transferăm un pacient de la o Terapie Intensivă suprapopulată către o altă Terapie Intensivă. 

În zilele următoare, vom detaşa personal în anumite spitale care sunt suport COVID şi au o lipsă de personal. Rămâne, totuşi, ca fiecare dintre noi să respectăm nişte reguli, o conduită şi să fim complianţi la tot ce înseamnă episod pandemic, pentru a putea să ne gândim şi la o perioadă în care putem să ne desfăşurăm activitatea cvasi-normală”, a spus Tătaru.

Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la focarele de infectare cu noul coronavirus din unităţile medicale, făcând apel la personalul medical să fie precaut şi să evalueze zilnic situaţia.

Nelu Tătaru a efectuat, miercuri, o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde s-a întâlnit cu conducerea unităţii şi cu reprezentanţii cadrelor medicale, mai scrie Agerpres.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii