FacebookTwitterLinkedIn

Premierul Florin Cîţu a declarat că proiectul legat de programul Anghel Saligny va trece şi nu au fost discuţii în şedinţa Executivului în care Dan Barna ar fi ameninţat cu ieşirea USR PLUS de la guvernare.

Liderii USR PLUS acuză PNL şi în special pe premierul Florin Cîţu de încălcarea protocolului de funcţionare a coaliţiei, care prevede că agenda guvernului şi procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, a precizat surse din conducerea USR PLUS pentru News.ro.

Premierul Florin Cîţu a pus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de guvern programul Anghel Saligny, fără avizele de la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Justiţiei, conduse de USR PLUS, susţin surse guvernamentale pentru News.ro.

Vicepremierul Dan Barna şi restul miniştrilor USR PLUS s-au opus ca programul Anghel Saligny, care prevede o alocare de 50 de miliarde de lei pentru primari, să fie adoptat miercuri. În acel moment, şedinţa de guvern a fost întreruptă,
Şedinţa de guvern urmează să fie reluată la ora 19.00. Între timp, premierul Florin Cîţu va merge în Parlament la şedinţa grupurilor PNL, unde se va afla şi liderul partidului, Ludovic Orban.