
Neal Davies (foto) are o carieră de aproape 25 de ani în marketing, atât din poziție de client, cât și de om de agenție, ocupând de-a lungul timpului funcții de conducere în cadrul Kodak, Simons Palmer, TBWAChiatDay, McCann și Naked Communication.
Neal Davies a declarat: „Sunt onorat să iau parte la EFFIE România. Sunt foarte mândru de toți partenerii pe care îi avem în jurul lumii și sunt încântat că prietenii noștri din România m-au invitat la cea de-a 12-a gală organizată aici. Rolul EFFIE pe scena mondială este unul important – noi oferim spațiul în care liderii industriei din ambele tabere, atât client, cât și agenție, se reunesc pentru a face schimburi de experiență și expertiză și pentru a evalua munca colegilor după importantul criteriu: «A avut rezultate?». Eficiența este pentru marketing ceea ce golurile reprezintă în fotbal și de aceea EFFIE este mândru să se situeze în epicentrul industriei”.
Juriul din acest an va avea peste 45 de specialiști ȋn comunicare, reprezentanți ai clienților, ai agențiilor de publicitate, de research și CEO ai grupurilor de comunicare.
EFFIE Awards este un festival internaţional sub licenţă EFFIE Worldwide, Inc. EFFIE Awards a fost lansat în 1968, în SUA.
Romanian EFFIE Awards este un eveniment organizat de International Advertising Association România (IAA România), în parteneriat cu Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) şi implementat de The Institute.