„Ne sabotăm pe noi, cei din viitor, pentru noi, cei de astăzi” – interviu cu Georgiana (Jo) Ilie - Forbes.ro
Cautare




, Redactor

Studentă în anul III la Jurnalism. Reporter în căutare de oameni și povești.

Lifestyle |
|

„Ne sabotăm pe noi, cei din viitor, pentru noi, cei de astăzi” – interviu cu Georgiana (Jo) Ilie

Georgiana Ilie este Senior Editor la Decât o Revistă. În urma documentării pentru articolul Cutremur în orașul vulnerabil (care a câștigat premiul juriului la Gala Superscrieri din 2017), Jo și-a dat seama cât de vulnerabilă este capitala în fața unui cutremur mare. Am stat de vorbă cu ea despre lipsa consolidărilor serioase ale clădirilor din București, despre cât de nepregătiți sunt oamenii pentru un cutremur care ar putea să vină oricând, dar și despre importanța proiectului Catalog București, demarat de ARCEN.
Bucuresti

#catalogbucuresti | un proiect ARCEN susținut de echipa Forbes România.

Cât de vulnerabil e Bucureștiul la ora actuală?

Problema nu e neapărat ce se va întâmpla în timpul cutremurului, pentru că e un lucru asupra căruia nu avem foarte mult control. Chiar dacă toate clădirile din București ar fi consolidate, tot nu ai nicio garanție că nu va veni un cutremur care să le dărâme pe toate.

Problema cea mai mare a Bucureștiului o reprezintă vulnerabilitatea de după. Nu există o infrastructură pusă la punct, multe dintre spitale sunt în stare foarte proastă, nu există rezerve de medicamente și consumabile pentru o astfel de urgență, nu sunt suficienți medici. La un cutremur mare, serviciile medicale și de salvatori vor fi subdimensionate oricum.

Problema cea mai mare pe care o văd eu este lipsa de pregătire a populației. Pentru că este un subiect delicat, înspăimântător de-a dreptul, oamenii refuză să se gândească că își pot face un plan de familie. Să ia anumite decizii acum, astfel încât să nu fie nevoiți să le ia atunci, când le e frică sau au mai puține opțiuni.

Cât privește trusa de cutremur, e ideal să ai lucrurile astea de primă necesitate ca să nu stai la mâna altora, în primele zile, până când lucrurile se pun pe picioare și vin ajutoare internaționale. Dar să zicem că nu ar fi ultimul lucru de care ai nevoie. Dar oamenii nu vorbesc cu familia, nu fac simulări de cutremur, nu știu unde se vor întâlni după cutremur. Asta mi se pare că va adăuga multă panică, anxietate și toate riscurile asociate acestor sentimente.

Oare de ce? Să fie vorba de lipsă de educație?

E un cumul de factori. Și cei de la Seismic Alert, în raportul, Bucureștiul vulnerabil, au discutat despre lucrurile astea. Cutremurul e asociat cu sfârșitul lumii. Avem cutremure foarte mari cam o dată la o generație. Nu suficient de des încât să ne raportăm la ele ca la niște evenimente care se întâmplă, dar nici suficient de rar încât să provoace distrugeri mici.

Vorbeam mai devreme de faptul că serviciile medicale vor fi insuficiente. Asta s-ar putea rezolva dacă oamenii ar face cursuri de prim ajutor. Să mori pentru că te-ai tăiat la picior și nu ai avut loc în spital pentru că erau alții mai grav răniți decât tine este o prostie. E vorba și de o cultură paternalistă, în care aștepți să vină să te salveze medicii sau pompierii. Nu e toată lumea așa, dar ar ajuta dacă mai mulți oameni s-ar simți siguri pe ei să poată da primul ajutor.

O evaluare a Observatorului Român de Sănătate spunea că, într-un moment de asemenea panică, fluxul către spitale nu va fi coordonat de cineva. Oamenii se vor duce la spitalul  unde cred că vor fi mai bine tratați. Spitalele cunoscute, Floreasca, Spitalul Universitar, Bagdasar Arseni, vor fi supraaglomerate.

Tot cei de la Observator spuneau că sunt spitale unde s-a încercat crearea de stocuri de medicamente pentru astfel de situații, dar a fost întreruptă, fiind considerată o cheltuială inutilă. Ceea ce înțelegi când știi care sunt bugetele și dotările la care au acces medicii din spitale, dar pe termen lung, sacrificăm ziua de mâine pentru ziua de azi. Ne sabotăm pe noi, cei din viitor, pentru noi, cei de astăzi.

Ai văzut schimbări concrete după cât de mult a circulat articolul?

Mi-au scris unii oameni și mi-au spus că s-au mutat din blocurile cu risc seismic în care locuiau. Dar le închiriază altora. Mulți mi-au spus că și-au făcut trusele de cutremur.

Cele mai mari schimbări sunt la nivel instituțional. Fundația Comunitară București a demarat un plan multianual prin care strânge fonduri pentru a face pregătire pentru cutremur. Vor să ofere cursuri de prim ajutor oamenilor care nu își permit să le plătească, să facă kituri (rucsacul pentru cutremur) pentru cei care nu își permit să le cumpere. Să ai apă în casă și o lanternă nu ar trebui să fie un lucru atât de prohibitiv, dar pentru unii este. De abia aștept să înceapă cursurile. Pentru mine, asta a fost cel mai grozav lucru.

Pe de altă parte, există un plan național pentru intervenție la cutremur care trebuia făcut demult. S-a făcut acum pentru că s-a mers cu articolul. Planul îi dă statului român acces la un fond financiar foarte mare, cred că de jumătate de miliard de dolari, a doua zi după cutremur. Dar trebuie să aibă acest plan pus în ordine. Sunt bani din fonduri internaționale, puși la dispoziție, pentru reconstrucție și salvare.

Eu mă bucur de fiecare lucru în parte. Și de mic și de mare. Nu mi-am dorit niciodată să fie un articol care să sperie oamenii. Dacă privim rațional și încercăm să găsim soluții, nu este apocalipsa. Sunt multe țări, inclusiv noi, care au trecut prin asta și au supraviețuit. Cum o faci, depinde de cum previi. Din păcate, Bucureștiul e mai vulnerabil. Pe de o parte, pentru că e mai aproape de zona seismică Vrancea, care e activă și violentă. Pe de altă parte, pentru că are acest mare fond imobiliar vechi.

Poți să-mi faci o mică istorie a cutremurelor din București?

După cum spunea domnul profesor Văcăreanu, clădirile nu se antrenează la cutremure, ci se degradează. Dacă o clădire a trecut printr-un cutremur fără să fie major distrusă, nu înseamnă că la următorul se va întâmpla la fel. De fiecare dată, va fi mult mai vulnerabilă.

Imediat după cutremurul din ‘40, a fost războiul. Cutremurul nu a fost o prioritate. Nu existau norme de construcție pentru seism. În 1963, s-au dat primele norme de construcție pentru seism. Mădălin Hodor, într-un serial pentru Revista 22, a arătat foarte clar ce s-a întâmplat după ‘77. S-a cosmetizat foarte mult. Oamenii au fost trimiși să locuiască în clădiri în care erau crăpături. Li se spunea doar să nu alerge pe scări. Din martie ‘77 și până pe 23 august, când era ziua națională, Ceaușescu a vrut să să nu mai fie nicio urmă.

I-au păcălit pe oameni că fac mortar antiseismic. De fapt, nu s-a făcut consolidarea despre care li s-a spus oamenilor că s-a făcut. De aceea, multe clădiri sunt mai vulnerabile decât ne putem imagina. Nu poți să ai încredere în documentele din anii ‘70 și ‘80 și nu știi dacă acele clădiri sunt bine făcute.

CITEȘTE ȘI De ce ne grăbim?

De unde ar trebui oamenii să se informeze despre cutremure?

Din surse avizate. În acest moment, sursele avizate sunt instituțiile statului: INFP (Institutul Național pentru Fizica Pământului), DSU (Departameentul pentru Situații de Urgență), IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență). Pe site-urile lor, găsești toate informațiile de care ai nevoie. Nu sunt niște lucruri care au nevoie să fie inventate acum. Ca și medicina de urgență, care este evidence based, și răspunsul la seism este evidence based. Los Angeles Times avut o serie de articole despre cum să te pregătești pentru cutremur.

O nouă descoperire spune că cel mai bine este să-ți acoperi ceafa cu mâinile, dacă ești într-un loc în care nu te poți adăposti. Chiar dacă sună ca și cum străinii ar putea avea idei mai bune, zic, cu foarte mare responsabilitate, să urmărim ceea ce recomandă autoritățile române.

Crezi că proiectul Catalog București este un demers necesar?

Cred că acest proiect este foarte important, fiindcă amprenta orașului este dată de toate aceste zone protejate. Am avut o experiență așa de tristă acum un an. Am vrut să-i arăt unei prietene din SUA zona Armenească. Ne plimbam și mă întrebam de ce am adus-o acolo. Toate clădirile sunt degradate, arată îngrozitor. Văzând prin ochii ei, am realizat că nu este nimic romantic în acele clădiri care cad pe tine.

Cred că e nevoie de acest inventar, pentru că doar pe baza unui astfel de studiu, putem să decidem ce facem mai departe. Știu că sunt multe clădiri în București care sunt catalogate drept monument istoric. Cred că doar cu ajutorul unui astfel de studiu putem să luăm niște decizii educate conștient despre câte dintre ele trebuie și merită să fie salvate. În alte țări, se dă jos o casă, chiar dacă este de patrimoniu și este reconstruită la fel, cu garanția că va rezista cel puțin 50 de ani, pentru că este făcută cu materiale și tehnici moderne. Nu cred că asta ar trebui să fie soluția în general. Ideal este să se poate face consolidare, astfel încât să nu fie nevoie să ajungi la reconstrucții.

Dar fără un studiu ca acesta, nu prea poți să-ți dai seama câte clădiri sunt și care este starea lor. Clădirea în care este redacția DoR a fost renovată la fațadă și arată foarte frumos. Este U2, adică a fost clasată în 1992 ca fiind o clădire cu clasă de urgență doi. Ar fi trebuit consolidată în cinci ani. Au trecut 25 de ani de când ar fi trebuit să fie consolidată. Dacă te uiți din spate cum arată, o să-ți dai seama că nu este nimic sigur la ea. Ne uităm la clădiri și avem senzația că sunt în regulă, dar până când nu se face un studiu serios, nu avem nici cea mai mică idee cât de periculoase sunt.

Cum ai ajuns să documentezi acest articol? 

Am citit, în The New Yorker, un text similar, care se numea The Really Big One, despre falia Cascadia din nord-vestul SUA, o falie activă o dată la 300 de ani. Se așteaptă ca în următorii 50-100 de ani să se întâmple un cutremur. Falia a fost descoperită abia prin anii ’60.

Dar a fost un fragment care m-a frapat. Cei de la FEMA (DSU-ul american)  spuneau ca va dura până la cinci ani să pună în funcțiune utilitățile: curentul, apa, gazul. Atunci am avut o revelație că, deși noi vorbim despre clădiri, despre serviciile de urgență, nu vorbim niciodată despre ce se întâmplă după. De aici am pornit.

Cum te-ai schimbat tu după ce ai documentat textul ăsta?

Mi-am dat seama că sunt lucruri pe care nu pot să le controlez și trebuie să le accept așa cum sunt și lucruri pe care pot să le controlez și pot să le schimb. Mi-am făcut rucsac, am făcut un plan cu fratele meu, am baterii externe încărcate, lumânări, chibrituri, 24 de litri de apă în casă. Nu poți să zici nu are sens să mă pregătesc pentru că s-ar putea să-mi cadă un stâlp în cap și să mor. Trebuie să te gândești că s-ar putea să supraviețuiești și atunci ar fi bine să nu mori de sete sau de frig. Important este că dacă ai șansa să supraviețuiești, să nu fii complet vulnerabil.

CITEȘTE ȘI La cafea cu… Edmond Niculușcă

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii