Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

National Bank of Greece: „Suntem foarte aproape de a anunţa cumpărătorul pentru Banca Românească”

National Bank of Greece este foarte aproape să anunţe cumpărătorul Băncii Românești, a spus într-un interviu Leonidas Fragiadakis, CEO-ul grupului grecesc, într-un interviu pentru Reuters.
bank

NBC, al doilea cel mai mare creditor din Grecia, va vinde mai multe active în Balcani, printre care şi operaţiunile din România, respectiv Banca Românească, pentru a finaliza planul de restructurare stabilit cu autorităţile europene.

Similar celorlalte bănci greceşti, NBG a vândut active şi investiţii străine pentru a se concentra pe sectorul bancar din Grecia, aceste noi venituri majorându-i rata de capital şi lichidităţile.

Suntem foarte aproape de a anunţa cumpărătorul pentru Banca Românească. Vânzarea va fi finalizată în câteva luni, va fi atractivă din punct de vedere al capitalului şi benefică pentru lichidităţi”, a declarat Leonidas Fragiadakis, CEO-ul NBC, într-un interviu pentru Reuters. Credit Suisse oferă consultanță grupul elen în procesul de vânzare.

Pe lângă prețul pentru bancă, cumpărătorul subsidiarei din România, care are o reţea de 110 sucursale, va restitui un împrumut de 550 de milioane de euro (625 milioane de dolari) pe care Banca Românească l-a luat de la NBG, sporind astfel lichidităţile grupului grecesc.

Pe lângă Banca Românească, Fragiadakis a spus că NBG ar putea vinde și operaţiunile din Balcani mai reduse ca volum decât cele din România, respectiv cele din Serbia, Albania şi Cipru, ca parte din acordurile stabilite cu autorităţile europene.

Peste 90% din restructurare a fost finalizată. Aceste operaţiuni reprezintă o parte foarte mică din angajamentele din plan”, a spus directorul băncii, susţinând că procesele de vânzare sunt în derulare.

După ce va vinde aceste operațiuni, NBC se va concentra pe piaţa internă.

Grupul a redus nivelul împrumuturilor din fondul de urgenţă al băncii centrale a Greciei la 5,8 miliarde euro, estimând că acest trend de micşorare va continua anul viitor, când poate fi restituit integral.

NBG mai este implicat în România în asiguratorul Garanta, din care recent a vând o parte importante către olandezii de la Exin, în compania de servicii de investiţii financiare NBG Securities SA Atena – Sucursala Bucureşti şi NBG Leasing.

Asiguratorul Garanta, preluat de olandezii Exin de la National Bank of Greece

Grupul NBG este deţinut în proporţie de 40% de către HFSF, fondul de salvare bancară al ţării, care a ajuns la acest procentaj după trei runde de recapitalizare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii