FacebookTwitterLinkedIn

Speciile de feline mari sunt în declin, iar ediția a opta a campaniei „Luna feline”, difuzată de Nat Geo WILD, aduce pe ecrane mai multe programe cu imagini extraordinare din punct de vedere vizual, dorind să atragă atenția încă o dată asupra pericolului ce amenință felinele mari din toată lumea, notează Media Expres.

Documentarele din „Luna feline” includ printre altele fotografii National Geographic de Steve Winter și Bertie Gregory, care urmăresc și surprind imagini incredibile ale prădătorilor din Brazilia, în „Jaguar contra crocodil”; celebrul realizator Bob Poole dezvăluie povestea unei mame ghepard și a puilor săi în documentarul “Un om printre gheparzi”.

Trei familii de lei se luptă pentru teritoriu, hrană și putere în serialul „Regatul leilor” și secretele unei tigroaice cu o domnie legendară în regiunea vestică a Indiei sunt dezvăluite în documentarul special „Cel mai faimos tigru”.

„Luna feline” vine în completarea proiectului Big Cats Initiative, prin care Societatea National Geographic face eforturi de a opri declinul felinelor mari în sălbăticie. Această inițiativă globală sprijină activ proiecte locale de conservare și educare pentru a proteja aceste specii remarcabile ale planetei.

EXCLUSIVITATE: CUM ȘI-AU ÎMPĂRȚIT TELEVIZIUNILE “TORTUL PUBLICITĂȚII”