Cautare




, Contributor

Sandra Gătejeanu Gheorghe este lectorul școlii Ecolage și directorul de protocol al Casei Regale a României din anul 2008.

Lifestyle |
|

Nașterea regală vs eticheta pentru nou-născuţi

Toţi ochii au fost aţintiţi în ultima perioadă asupra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord fie din cauza Brexitului, a mult așteptatei căsătorii a Principelui Harry cu Meghan Markle, dar mai ales datorită nașterii noului membru al familiei Ducelui și Ducesei de Cambridge.
Sandra_life_contibutors

Există foarte multe tradiţii regale ce trebuiau respectate la venirea pe lume a unui membru al unei Familii Regale despre care poate nu știaţi că există – de la prezenţa secretarului de interne la momentul nașterii (se pare că s-a renunţat la această cutumă în anul 1948, în ajunul nașterii Principelui Charles) la nașterea într-o reședinţă regală (Principele William a fost primul viitor rege britanic care a văzut lumina zilei într-un spital), celebrarea nașterii prin salve de tun (21 de obicei, dar dacă sunt lansate dintr-un parc regal, numărul lor este de 41), suveranul este primul care trebuie să fie informat despre naștere, apoi vestea este răspândită prin afișarea la Palatul Buckingham (sau, mai nou, prin postări pe Facebook, Instagram sau Twitter).

Pentru oricare dintre noi, unul dintre cele mai fericite momente din viaţă este nașterea unui copil, iar acest eveniment implică, la rândul său, respectarea unor norme de etichetă. Cu această ocazie, nu doar părinţii, ci și prietenii și rudele au ocazia să își exprime fericirea, să își arate sprijinul și să ureze toate cele bune nou-născutului.

Chiar și înainte de naștere există foarte multe motive de sărbătoare pentru cuplul care știe că urmează să aducă pe lume un copil. Prin tradiţie, dar și din motive medicale, nu este recomandat să organizaţi o petrecere („baby shower“) sau să vă anunţaţi toate rudele și prietenii înainte să treceţi de primele luni ale sarcinii. Din păcate, nu toate femeile însărcinate reușesc să treacă de primele trei luni, considerate critice. Asta nu înseamnă că nu puteţi împărtăși veștile bune cu rudele și prietenii foarte apropiaţi.

În ceea ce privește nașterea propriu-zisă, trebuie să știţi că, în anumite culturi, femeile sunt izolate pentru a naște, în timp ce în alte culturi, cum este și a noastră, taţii pot participa și chiar se așteaptă din partea lor să participe la naștere. De cele mai multe ori este opţiunea părinţilor cine participă la naștere în afara personalului medical.

De îndată ce copilul s-a născut, este foarte posibil ca noii părinţi să fie asaltaţi de prieteni și rude care doresc să cunoască noul membru al familiei. Este o perioadă dificilă, când bunele maniere faţă de cuplu și de nou-născut sunt de mare ajutor. Dacă sunteţi prieten și vă aflaţi în această situaţie, așteptaţi câteva zile. Părinţii își doresc să petreacă singuri primele zile împreună cu bebelușul pentru a se obișnui cu noua experienţă.

Daţi dovadă de politeţe dacă trimiteţi o felicitare sau un buchet de flori și încercaţi să luaţi legătura cu ei un pic mai târziu. Această remarcă nu vizează doar prietenii, ci și membrii familiei. Dacă sunteţi o proaspătă bunică cu foarte multă experienţă în creșterea copiilor și vă oferiţi să ajutaţi și să sprijiniţi noii părinţi, aveţi totuși grijă să nu încercaţi să puneţi stăpânire pe situaţie. Fiul sau fiica dumneavoastră are o nouă familie și trebuie să se adapteze la noua experienţă. Bineînţeles că ajutorul dumneavoastră este apreciat și dorit, dar părinţii au nevoie de timp pentru ei înșiși și pentru a se acomoda cu bebelușul.

Dacă nu sunteţi o persoană foarte încântată de ideea de a avea un copil, dar aveţi  un prieten sau o prietenă care va deveni părinte, este politicos să vă arătaţi interesul. Încercaţi să întrebaţi când se va naște copilul, dacă au aflat ce este, fetiţă sau băiat, și dacă s-au gândit la nume. Prietenii vor aprecia bunele maniere de care daţi dovadă prin interesul arătat. De asemenea, după ce copilul se naște, este normal să trimiteţi felicitări, flori și chiar jucării pentru nou-născut dacă cunoașteţi foarte bine părinţii. Cadoul trebuie trimis acasă și nu la spital.

Dacă dumneavoastră veţi avea un copil, ţineţi cont că este politicos să anunţaţi nașterea. Telefonaţi familiei și prietenilor apropiaţi pentru a le da veștile bune. Este acceptabil să compuneţi un mesaj sau un e-mail circular pe care să îl transmiteţi colegilor și unui cerc mai larg de prieteni. În mod tradiţional, nașterea era anunţată de către părinţi prin transmiterea unei corespondenţe prietenilor și cunoscuţilor.

Ceremonia de botez se organizează la câteva luni de la naștere și depinde foarte mult de religia părinţilor. Cu toate acestea, indiferent de ceremonie, există anumite așteptări de la persoanele care participă la eveniment. Ţinuta trebuie să fie formală – costum cu cravată pentru domni și rochie de zi sau taior pentru doamne.

Dacă jucaţi rolul de naș/nașă, ţineţi cont de faptul că, în religia creștină, părinţii spirituali trebuie să fie, la rândul lor, confirmaţi în religia respectivă, iar rolul lor este să ghideze și să sprijine educaţia religioasă a copilului. Dacă aţi fost rugat să fiţi naș, dar nu doriţi sau nu vă simţiţi în stare, trebuie să declinaţi invitaţia cu grijă. Daţi dovadă de bune maniere dacă explicaţi de ce nu puteţi să îndepliniţi acest rol, ilustrând și motivele personale sau religioase.

CITEȘTE ȘI Eticheta pentru turneul de tenis de la Wimbledon

De multe ori, ceremonia de botez se continuă cu o petrecere. Este politicos să aduceţi un cadou copilului. Invitaţii optează, în general, pentru lucruri pe care copilul le poate folosi și peste ani.

Natura petrecerii depinde de momentul zilei la care are loc. Astfel, după o ceremonie religioasă ce are loc în cursul dimineţii, părinţii preferă să organizeze un bufet sau un prânz în familie, dar dacă slujba este programată în cursul după-amiezii, poate avea loc o recepţie.

În concluzie, dacă prietenii sau rudele dumneavoastră au devenit părinţi, încercaţi să respectaţi regulile de etichetă menţionate mai sus, să vă arătaţi sprijinul, dar să nu fiţi invazivi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii