
În vârstă de 23 de ani, Naomi Osaka s-a născut în Japonia și trăiește în SUA de la vârsta de trei ani. Tatăl ei a inițiat-o în tenis și a antrenat-o multă vreme, Naomi redevenindu-i elevă în 2019, după un sezon mai slab, presărat cu numeroase accidentări.
Înaltă de 1,80 metri și cu un serviciu a cărui viteză poate depăși 200 km/h, Naomi Osaka este o forță la propriu și la figurat. Tânăra a intrat în circuitul WTA în 2013 și a fost prima jucătoare din Asia care a ajuns Numărul 1 fiind, totodată, prima care a reușit să obțină trofeul US Open (pe care l-a câștigat de două ori, în 2018, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams, și în 2020).
Fire extrem de timidă în zorii participărilor sale la turneele WTA, sportiva s-a adaptat rigorilor competițiilor și, după ce a început să le câștige, s-a dovedit o personalitate puternică, adeseori fermecătoare, cu un umor sec, pe placul britanicilor. Osaka a participat anul trecut la marșurile de protest din Cincinatti împotriva asasinării lui George Floyd și a devenit o activistă tot mai implicată, susținând deschis mișcarea Black Lives Matter.
Atitudinea ei are probabil legătură cu cele trăite în propria familie. Tatăl ei este haitian, iar mama japoneză. Părinții mamei nu au fost de acord cu căsnicia ei și, din acest motiv, tânăra familie s-a mutat din Hokkaido în Osaka, unde s-au născut Naomi și sora ei, Mari. Părinții lui Naomi nu s-au reconciliat cu bunicii ei japonezi vreme de 15 ani. Lucrurile au început să reintre în normal după debutul lui Naomi în turneele WTA, bunicii din partea mamei exprimându-și mândria pentru victoria nepoatei la US Open-ul din 2018.
De la începutul acestui an, Naomi Osaka a înscris doi „ași”: a devenit imaginea Louis Vuitton și Ambasador de Brand TAG Heuer. Asta după ce 2020 pare să fi fost cel mai bun an al ei de până acum, cel puțin din punct de vedere financiar: a devenit cea mai bine plătită sportivă din toate timpurile (pe baza veniturilor din 2019) și a ocupat locul opt în clasamentul general al celor mai bine plătiți sportivi.
Revista Sports Illustrated a numit-o Personalitatea Sportivă a anului 2020, iar revista Time a inclus-o, în ultimii doi ani, pe lista celor mai influenți 100 de oameni din lume.
Cu o avere personală estimată la 17,7 milioane de dolari, Naomi Osaka ocupă locul al treilea în clasamentul WTA, printre sponsorii ei numărându-se Nike, Nissan și MasterCard.
Foto TAG Heuer