Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

MVP Angels, un nou microfond care oferă startup-urilor hi-tech finanțări de până la 50.000 de euro

Noua rețea oferă oportunități de finanțare startup-urilor tech cu potențialul de a se dezvolta la nivel global.
InnerTrends

MVP este o rețea de investitori care sindicalizează un microfond de investiții la fiecare dintre edițiile programului de accelerare MVP Academy pentru a finanța unele dintre echipele absolvente.

MVP Angels este coordonat de Bogdan Iordache (Board Manager și cofondator al How to Web și TechHub Bucharest), Daniel Dragomir (CEO How to Web și TechHub Bucharest) și George Diță (Startup Programs Manager în cadrul How to Web) în calitate de principal advisors. Acestora li se alătură, în calitate de advisors, investitori precum Ana Maria Andronic (avocat, DLA Piper), Carmen Sebe (ex-CEO, COO Avangat, în prezent investitor de tip angel), Mihai Sfințescu (investitor private equity/venture capital), Cosmin Ochișor (Business Development Manager, hub:raum) și Adrian Gheară (investitor de tip angel).

Investitorii care fac parte din MVP Angels sunt antreprenori, investitori cu experiență sau profesioniști din industria IT. Printre aceștia se numără Philipp Kandal (General Manager EU, Telenav), Mălin Iulian Ștefănescu (investitor de tip angel), Bogdan Mănoiu (fondator și CEO în cadrul iReqind), Lucian Todea (fondator Soft32 și investitor de tip angel), Bogdan Rîpă (product director în cadrul Vector Watch), Dan Călugăreanu (fondator Alliance Computers și investitor de tip angel) sau Dragoș Nicolaescu (CEO al Visionary Business Consultants și investitor de tip angel).

VEZI ȘI: CINCI STARTUP-URI AU PRIMIT FINANȚĂRI DE PESTE 200.000 DE EURO LA HOW TO WEB MVP ACADEMY 

Pe lângă investiția financiară, startup-urile sunt sprijinite pentru o perioadă de șase până la 12 luni, timp în care coordonatorii MVP Angels se vor alătura board-ului companie. De asemenea, acestea au acces la conexiuni în industrie și la o rețea de peste 400 de investitori, programe de accelerare, fonduri de venture capital și mentori cu experiență.

„Alegem beneficiarii investițiilor dintre absolvenții programului de accelerare MVP Academy pentru că ne dorim să investim în companii pe care le cunoaștem, alături de care am lucrat deja și care au un plan clar de dezvoltare pentru următoarele 6 – 12 luni. MVP Angels se adresează echipelor cu experiență în industrie (preferabil, cu experiență antreprenorială anterioară) și care dezvoltă un produs scalabil pentru o piață suficient de mare”, a declarat Bogdan Iordache.

MVP a realizat prima investiție în InnerTrends, startup care ajută companiile să optimizeze procesul de achiziție de noi utilizatori aflând mai multe despre comportamentul lor.

MVP Angels este în căutarea următoarelor echipe în care să investească. Acestea vor fi selectate dintre absolvenții MVP Academy, program de accelerare adresat startup-urilor în tehnologie din regiune cu potențialul de a dezvolta produse tech cu potențial de creștere global. Cea de a treia ediție a programului de accelerare va avea loc la TechHub Bucharest în perioada 11 aprilie – 31 mai și va aduce împreună 12 startup-uri. Aplicațiile vor fi deschise în curând pe site-ul programului.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii