FacebookTwitterLinkedIn

Gabriel Voinea a lucrat, din 2015, în echipa de management a Citibank Europe, având pentru început funcţia de Senior Repationship Manager, iar apoi pe cea de Vice-President, Large Transaction Origination Head. Anterior, acesta a ocupat diverse funcţii în domeniul financiar-bancar, lucrând de-a lungul timpului în banci precum Unicredit, RBS sau ABN Amro Bank, în poziții de coordonare a departamentelor de tranzacții mari sau investment banking.

„Ne bucurăm să îl avem alături de noi pe Gabriel Voinea într-un moment atât de important pentru marca Central District. Gabi ni se alătură într-o perioadă intensă, în care începem implementarea etapei următoare de creștere a companiei, iar focusul lui va fi pe optimizarea proceselor financiare şi pregătirea pentru accesarea surselor de finanțare alternative necesare acestei etape”, spune Lucian Azoiței, Fondator și CEO, Forty Management SA.

Forty Management SA este un dezvoltator imobiliar de proiecte verzi de dezvoltare și regenerare urbană premium cu utilizare mixtă sub marca Central District.

Forty are câteva proiecte mixte finalizate (333 de apartamente), în construcție (602 apartamente în Central District Viitorului 134, Central District Lagoon City și Central District Royal Suites), un hotel de 5 stele în Central District Lagoon City, 9.000 mp de birouri, 2.300 mp de spații comerciale finalizate și 6.750 mp în curs de dezvoltare (Central District Lagoon City și Viitorului 134) – dezvoltări exclusive precum Central District Polonă 25, Central District Cuza 99 & Central District 4 Elements – câștigători ai celor mai prestigioase premii naționale și internaționale din România.

În ceea ce privește proiectul Central District 4 Elements, Forty Management a vândut 30% din spațiul comercial al acestuia cu 1,3 milioane euro către un fond de investiții. Valoarea ansamblului se ridică la 24 milioane de euro  – 20 milioane de euro partea rezidențială, deja contractată și 4 milioane de euro, partea comercială.

La începutul lunii mai, Forty Management a demarat procesul de investiție a componentei hoteliere din proiectul Central District Lagoon City, care va avea 160 de camere și 100 de apartamente în regim hotelier, o investiție estimată la 18 milioane de euro.

Hotelul este parte a unui proiect imobiliar de 100 de milioane de euro, ce va fi realizat de dezvoltatorul imobiliar pe un teren de aproape patru hectare cumpărat în toamna anului trecut cu 8,2 milioane de euro de la o companie deținută de Veronica Gușă de Drăgan, văduva luI Iosif Constantin Drăgan, cel care fusese considerat la un moment dat cel mai bogat om de afaceri român.

Recent, dezvoltatorul a inaugurat în Capitală prima pistă de alergare pe un complex de clădiri rezidențiale, în urma unei investiții de 150.000 de euro. Pista de alergare acoperă o distanță de peste 240 de metri și este amplasată pe acoperișul blocului B a proiectului Central District 4 Elemente.