Știe și senatorul PSD că satelitul pentru HD costă de trei ori mai mult decât pentru SD. Potrivit unor surse din industrie, la nivelul anului trecut, chiria lunară pentru un transponder pentru un canal standard era 8.000 și 10.000 de dolari. Asta ar duce costul la 30.000 de dolari pe lună, numai chiria pentru satelit. Adică 360.000 de dolari pe an pentru o televiziune HD. Satelitul pentru zece televiziuni HD ar costa 3,6 milioane de dolari pe an.
Dacă RCS & RDS ar redistribui costul pentru acest nou must-carry celor aproximativ 3 milioane de abonați la cablu și DTH pe care-i are în mod egal, va trebui să-i taxeze suplimentar cu 1-1,2 dolari pe an.
Dacă UPC ar trebui să redistribuie noile costuri la cei aproximativ 1,4 milioane de abonați la cablu șI DTH ai săi, costurile ar fi de 2,5 dolari pe an, pe abonat. Dar dacă aplicăm schema la un operator DTH proaspăt lansat, cum e Orange TV, care să presupunem că ar fi atins cifra de 100.000 de abonați, efortul financiar de a respecta legea îl va costa 36 de dolari pe abonat, pe an!
Nu trebuie să fii mare economist ca să vezi că propunerea lui Georgică Severin face parte dintr-o filosofie a planificării de stat, în care politicienii trasează sarcini economiei.
Politicienilor ca Georgică Severin nu le mai ajunge impozitul pe profit și TVA-ul colectat din economie, ei vor să decidă și cum și la ce este folosit profitul companiilor – în acest caz pentru favorizarea unui standard tehnic de emisie care nu se impune în piață din cauza… sărăciei populației.
Așa cum a fost formulată, propunerea lui Georgică Severin contrazice și principiul gratuității la retransmisie a televiziunilor incluse în must-carry și crează dezechilibre concurențiale între operatori deoarece costurile se vor redistribui inegal în masa abonaților.
Surse din industrie arată că deocamdată succesul comercial al pachetelor HD este modest. Succesul cablului și dezvoltarea DTH-ului vine din pachetul de bază, care este cât de complet se poate și foarte ieftin.
Niciun pachet tematic sau HD nu are o penetrare mai mare de 10% și ultima dovadă a lipsei de interes a publicului pentru achiziția de televiziuni HD este lansarea de către Romtelecom în ianuarie 2014 a unor canale HD ca pachet suplimentar și promovarea lor ca fiind gratuite, fără niciun extracost pentru abonați.
În cazul DTH, costurile pentru HD pot fi împărțite cu televiziunea doar „la prima difuzare“, iar televiziunile nu merg la satelit ca să cumpere spațiu separat pentru fiecare rețea de distribuție. Merg de exemplu la Dolce unde achită parțial segmentul HD pentru abonații Dolce, de unde televiziunea HD poate fi preluată și de către ceilalți operatori.
Când Digi sau Focus Sat vor să preia televiziunea HD, aceasta nu mai este dispusă să plătească suplimentar pe sateliți diferiți.
Concluzia este că dacă operatorii vor fi forțați să ofere gratuit HD, ei nu vor fi dispuși să plătească suplimentar costuri tehnice și vor avea tendința să transfere costurile pentru HD-urile gratuite pe cheltuiala televiziunilor, iar dacă acest lucru nu este posibil, pe cheltuiala abonatului.
Propunerea lui Georgică Severin vine în momentul în care 40% din grilele de programe sunt deja „rechiziționate de stat” prin regula must-carry actuală și în care CNA demonstrează că are un rol pasiv, că nu este un garant real al informării și al interesului public, fie și numai pentru simplul fapt că aplicarea criteriului comercial al audiențelor favorizează tocmai televiziunile tabloide sau televiziunile de manele.
În loc să decidă cum cheltuie cabliștii și DTH-ul marja de profit care le-a mai rămas după taxele pe stâlpi, sateliți și tarifele pe abonat pentru televiziunile cu plată, mai bine CNA și Parlamentul ar trebui să stabilească o strategie de promovare a programelor audiovizuale unde să spună cu subiect și predicat ce îi interesează, manelele sau muzica simfonică, programele de tip tabloid sau cele de știri, televiziunile independente sau zecile de canale locale și regionale finanțate din bani publici sau ai clientelei politice construite cu gândul la manipularea alegătorilor.
