FacebookTwitterLinkedIn

În sală, au votat parlamentarii PSD, ALDE și cei ai minorităților.

Anunţul a fost făcut de către deputatul Mircea Drăghici, la ieşirea din sala în care au fost numărate voturile.

La moțiune, parlamentarii PNL şi USR au stat în plen, dar nu au votat. Senatorii şi deputaţii UDMR şi PMP nu au fost prezenți în sală.

Deputatul ALDE Remus Borza a declarat că a votat împotriva moţiunii de cenzură, în condiţiile în care fiecare vot este al parlamentarului şi nu ar trebui viciat sau deturnat de către partid. Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că Remus Borza va fi dat afară din ALDE.

Parlamentarii PSD au fost obligaţi să voteze cu bilele la vedere pentru ca Liviu Dragnea, președintele PSD, să vadă cine a votat pentru şi cine împotriva moţiunii.

Președintele Klaus Iohannis va chema luni la consultări partidele parlamentare, a anunțat Madalina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui.

VEZI AFACERILE EDITURILOR DIN ROMÂNIA – ANUL 2016