Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Artă & Cultură |
|

Montefiore. Biografia unui scriitor

Când spui Simon Sebag Montefiore, te referi la o viață greu de cuprins în șapoul unui interviu. Dinspre tată, se trage dintr-o familie bogată de evrei sefarzi, de profesie bancheri și diplomați; bunicii dinspre mamă au părăsit Imperiul Rus la începutul secolului al XX-lea și s-au stabilit în Anglia.
DSC DSC Jaipur Literature Festival 2012

Montefiore s-a născut la Londra. A studiat istoria la Gonville and Caius College (Universitatea Cambridge), unde a primit titlul de doctor în filosofie și este Fellow al Royal Society of Literature din Marea Britanie.

Este autorul lucrărilor de nonficțiune „Ierusalim. Biografia unui oraș”, „Ecaterina cea Mare și Potemkin” sau „Romanovii. 1613-1918” și al volumelor din Trilogia Moscova„Într-o noapte de iarnă”, „Sașenka” și „Cerul roșu al amiezii”.

A venit în România, în toamna trecută, la invitația Editurii Trei. Am avut privilegiul să-i iau un interviu la care m-am dus foarte speriată. Nu mi se părea că întrebările mele se pot ridica la nivelul unui personaj ca Montefiore. Dar lucrurile au stat mai bine decât mă așteptam. Am vorbit despre cercetările sale istorice care au început acum 20 de ani, despre trecutul și prezentul României, despre satisfacțiile și fricile unui scriitor. Și, printre altele, am aflat că cea mai bună decizie pe care a luat-o a fost să o ia de soție pe scriitoarea Santa Palmer-Tomkinson. La final, mi-a recomandat să citesc „Sașenka” și să-i trimit un mesaj pe Facebook în care să-i spun cum mi s-a părut.

Sunteți istoric, jurnalist și scriitor. Care dintre aceste roluri este cel mai important pentru dvs.?

Cred că cea mai importantă este ipostaza de scriitor. Cel mai mult îmi place să scriu cărți. Și apoi cea de istoric. Acestea sunt cele două direcții care mă definesc și îmi doresc să fiu judecat doar prin prisma cărților mele. Nu mă consider jurnalist pentru că nu practic această meserie. Într-adevăr, am realizat câteva reportaje pentru BBC, dar televiziunea nu-ți permite o analiză adâncă a subiectelor. Rămâne un mediu de suprafață, care prezintă doar o schiță a istoriei.

Aveți origini rusești. Acesta a fost motivul pentru care ați ales să deveniți istoric?

Nu. Chiar deloc. Când eram tânăr, îmi doream să fiu scriitor. Țineam un jurnal, îmi plăcea să scriu și voiam să ajung cunoscut ca scriitor. Am visat mereu ca munca mea să fie citită într-o țară ca România. Pentru că este o țară foarte romantică. Am studiat o parte din istoria României. M-a preocupat perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial și regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu. Dar, spre exemplu, și parcursul monarhiei este unul foarte interesant. Am reușit, în cărțile mele istorice, să scriu puțin despre România.

Așadar, cunoașteți trecutul recent al acestei țări. Ce credeți despre România de astăzi?

Cred că o duce mai bine decât pe vremea lui Ceaușescu. Cu siguranță, s-au produs schimbări și îmbunătățiri. Adevăratele probleme cu care se confruntă România sunt corupția și populismul din politică. Cei de la putere sunt persoane mediocre și slab pregătite din punct de vedere profesional. Dar, dacă stau să mă gândesc, și Marea Britanie are probleme. Ca să nu mai zic de America. Așa că nu sunteți singuri în această luptă.

Mi-ar plăcea să-mi vorbiți puțin despre cartea „Romanovii”. Care este povestea ei?

Acest roman spune povestea Rusiei din ultimii 400 de ani. Și explică Rusia de astăzi. Răspunde la întrebări esențiale dintr-un trecut îndepărtat și până în prezent: de ce au existat țarii, Petru cel Mare, Stalin sau Putin.„Romanovii” spune o poveste prin intermediul unei familii extraordinare. O familie în care soțiile își ucideau soții, fiii –  tații sau chiar tați care își torturau băieții până mureau. O familie în care existau lesbiene și în care se practica „ménage à trois”. Și, în fine, o dinastie care a construit cel mai mare imperiu din lume, dar pe care l-a pierdut în întregime.

Cât de mult a durat documentarea pentru „Romanovii” și, apoi, scrierea?

Pentru „Romanovii”, câțiva ani. De fapt, documentarea durează de vreo 20 ani și a început odată cu romanul „Ecaterina cea Mare și Potemkin”. Apropo, atunci am venit pentru prima dată în România, în zona Moldovei. Scrierea efectivă mi-a luat un singur an. Scriu foarte repede, în timpul zilei, nu noaptea, și ascult muzică rap la volum maxim. Acesta este tabietul meu. Uneori, am probleme cu vecinii din cauza muzicii.

Cred că este o reală călătorie să scrieți un asemenea roman. Ce v-a făcut să porniți la drum?

Este, într-adevăr, o călătorie, dar una care îmi face plăcere. Am parcurs multe astfel de călătorii de-a lungul timpului. Viața mea este interesantă pentru că îmi place să abordez subiecte noi. Fiecare carte pe care o încep înseamnă, de fapt, o viață nouă. Iar asta mă entuziasmează cel mai mult!

Cărțile dumneavoastră au fost publicate în 48 de limbi și sunteți un foarte bine vândut scriitor de ficțiune și de istorie în lume. Cum gestionați acest succes?

Îmi place succesul. Sunt mândru de cărțile mele. Le sunt foarte recunoscător tuturor celor care mă citesc. Viața unui scriitor nu este întotdeauna ușoară. Sunt norocos și mă bucur mult de aceste privilegii.

Nu simțiți, uneori, o presiune care vă apasă umerii?

Ba da. Spre exemplu, când am început documentarea pentru „Ecaterina cea Mare și Potemkin”, nu simțeam nicio presiune. Totul era ca o aventură de care mă bucuram. Nu credeam că cineva îmi va citi cartea. Acum e diferit. Totul a căpătat o amploare extraordinară, încât, uneori, nu pot să dorm noaptea de griji. Am momente când mă simt ca un iepure care se învârte, la nesfârșit, pe o roată. Dar nu vreau să mă plâng pentru că alternativa – tăcerea – este mai gravă.

Ce vă aduce satisfacție?

Scriitura curată, într-un limbaj frumos, iar asta înseamnă literatură. Sunt un istoric puțin neobișnuit, căruia îi plac cărțile scrise atent. Muncesc mult și mă străduiesc să am o scriitură cât mai bună posibil. Bineînțeles, ficțiunea este diferită de istorie. Dragostea și viața privată sunt subiectele mele preferate, mai ales dacă se învârt în jurul unor personaje feminine puternice. Două astfel de romane sunt „Sașenka” și „Într-o noapte de iarnă”.

Care este cea mai bună decizie pe care ați luat-o în viața personală?

Să mă însor cu soția mea. Pentru că mă tolerează. Este o persoană răbdătoare, amabilă și cu simțul umorului. Este, de asemenea, scriitoare. Viața noastră este neobișnuită, dar fericită. Căsătoria este o treabă foarte bizară. Suntem căsătoriți de 20 de ani.

Ca scriitor, de ce vă este cel mai frică?

Să-mi pierd mințile și capacitatea de a crea. În această perioadă, am atât de multe idei încât simt că este apogeul creativității mele. M-aș umple de ură dacă aș pierde aceste lucruri. E cea mai mare frică pe care o trăiesc.

Ce vă face cel mai fericit?

Copiii mei. Să fiu în preajma lor.

Ce planuri de viitor aveți?

Lucrez la o istorie a lumii acum. Ierusalim (n.r. – „Ierusalim. Biografia unui oraș”) este o istorie a lumii, dar prin prisma unui singur oraș. De această dată, va fi spusă prin intermediul rătăcirilor mele prin istorie. Este o adevărată provocare, dar cred că va fi și distractiv. Estimez că în doi ani va fi gata de publicare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii