Cautare




, Contributor

Energie |
|

Monsson Group și-a extins activitățile în 20 de țări în ultimii doi ani

În ultimii doi ani, compania Monsson Group, unul dintre jucătorii importanți de pe piața de energie regenerabilă din România și-a extins activitățile în 20 de țări, de pe patru continente.
Eoloene_Vanare_de_vant.jpg

Monsson Group are, în prezent, operațiuni în Europa, Africa de Sud, Orientul Mijlociu, Noua Zeelandă și Asia, trecând de la statutul de dezvoltator la cel de integrator de soluții energetice complexe, iar, în cele mai multe dintre cazuri, activitățile vizează realizarea de proiecte majore de desalinizare alimentate din surse regenerabile de energie.

„Am luat decizia de a ne extinde foarte puternic la nivel internațional după ce industria regenerabilelor din România a stagnat. Lipsa de proiecte noi ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiții și să ne reorientam destul de rapid”, a declarat Sebastian Enache, director pentru dezvoltarea afacerii în cadrul Monsson Group.

Astfel, numărul total al angajaților a ajuns la 500.

Până în prezent, Monsson Group a investit în România peste 200 de milioane de euro, în construcția și operarea de parcuri eoliene și fotovoltaice. De altfel, grupul, controlat de Emanuel Muntmark, este unul dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniul eolian din România, ajungând să dețină un portofoliu de proiecte dezvoltate de peste 2.400 MW, din care proiecte care totalizează mai mult de 1.000 MW sunt deja construite și în operare.  Cel mai cunoscut proiect dezvoltat de Monsson Group și construit de CEZ este parcul de la Fântânele-Cogealac de 600 MW, acesta fiind la momentul respectiv cel mai mare proiect eolian, onshore din lume, cu excepția SUA.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii