Cautare




, Forbes Staff

Industrie |
|

Mondelēz International anunță extinderea programului Harmony pentru producția de grâu sustenabil

Mondelēz International își extinde programul Harmony care vizează producția sustenabilă a grâului, urmând ca branduri globale precum belVita sau Barni să fie incluse în program.
BelVita

Astfel, brandurile menționate vor fi inscripționate pentru prima dată cu logoul Harmony, începând cu perioada imediat următoare. În prezent, în programul Harmony sunt implicați aproximativ 1.700 de fermieri și 21 de cooperative din Belgia, Cehia, Franța, Italia, Polonia și Spania. În plus, în acest an proiectul Harmony a ajuns să fie implementat pentru prima oară și în Ungaria.

Citește și: Alexandra Rîștariu este noul Director General Mondelez România

Aceste măsuri vin în contextul în care Mondelēz International are ca obiectiv aprovizionarea cu grâu din surse sustenabile, pentru a acoperi 100% brandurile de biscuiți din țările Uniunii Europene, până în 2022.

“Din postura de cel mai mare producător de biscuiți de la nivel global, avem misiunea de a ne asigura că grâul este produs într-un mod sustenabil. Prin intermediul Harmony schimbăm modul în care este crescut și recoltat grâul în Europa. Vrem să oferim consumatorilor produse de înaltă calitate, bazate pe materii prime produse într-o manieră sustenabilă”, precizează Flora Schmitlin, Harmony EU Programme Manager.

Prin extinderea programului, producția anuală de grâu sustenabil ar urma să depășească 280.000 de tone în anul 2022. În prezent, programul Harmony acoperă aproximativ 60% din biscuiții companiei din Europa.

Lansat în anul 2008 în Franța, programul Harmony promovează biodiversitatea și practicile de mediu responsabile pentru producția de grâu din Europa. Programul a fost creat pentru întregul lanț de aprovizionare, din care fac parte fermieri, cooperative, morari și beneficiază de susținerea fermierilor parteneri care adoptă practici sustenabile în cultivarea și procesarea grâului. Fermierii din program aleg să folosească apa judicious, protejează solul, biodiversitatea și reduc emisiile de carbon, crescându-și, în același timp, veniturile.

Citiți mai multe în edițiile următoare ale revistei Forbes

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii