FacebookTwitterLinkedIn

Contractul dintre MOL și JANAF vizează transportul unei cantități de circa 240.000 de tone de țiței brut în perioada 1 August – 31 Decembrie 2013. Cooperarea dintre cele două companii nu este o noutate, întrucât ruta a mai fost folosită în anii anteriori, dar noua colaborare pentru transportul țițeiului va fi un proiect de continuitate. Țițeiul va fi pompat prin sistemele de conducte JANAF și Adria către Rafinăria Duna.

,,Această cooperare răspunde obiectivelor segmentului Downstream al Grupului MOL întrucât asigură accesul către piețele lichide de țiței din zona Mediteranei. Reluarea livrărilor oferă  MOL ocazia să testeze diverse tipuri de țiței și îi permite să răspundă într-un mod mai flexibil schimbărilor pieței”, a declarat Ferenc Horváth, vicepreședinte executiv al Grupului MOL.

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Segmentul Upstream cuprinde operațiuni în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și țările membre CSI.  Segmentul Downstream al Grupului controlează cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia. Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, dintre care 138 în România.