
Bugetul de investiții al companiei pentru acest an este de 38 milioane euro.
“Acordul de concesiune semnat cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a fost ratificat de către Guvernul României în luna decembrie a anului trecut, iar Panfora Oil & Gas este titularul acestui acord. Bugetul de investiții pentru 2013 a fost planificat la 38 de milioane de dolari, depinzând și de ratificarea celorlalte două perimetre pe care Grupul MOL le-a concesionat în Vestul României”, a declarat Gábor Zelei (foto), managing director al Panfora Oil & Gas.
În perimetrul de la Curtici există potenţial de producție doar al hidrocarburilor convenţionale. De altfel, este singurul tip de hidrocarburi de care este interesat grupul MOL este interesat în România, potrivit declarațiilor lui Gábor Zelei.
Toate operațiunile din perimetrul Curtici și programul de lucrări convenit cu ANRM se referă la resurse convenționale de hidrocarburi. În perimetrul Curtici nu există potențial pentru resurse neconvenționale, fapt certificat de datele ANRM.
Compania este pregătită să înceapă măsurătorile de suprafață pe 550 kilomentri patrați, utilizând cele mai moderne tehnologii, pentru a obține o hartă 3D a subsolului.
Tehnologiile sunt de ultimă oră, cu un impact minim asupra mediului și comunităților, fiind deja folosite cu succes și în zonele urbane, susține compania.
“Ne concentrăm pe resursele convenționale și vom folosi experiența extinsă a Grupului MOL în explorarea și producția de hidrocarburi din formațiuni de roci convenționale. Suntem implicați pe termen lung în viața comunităților unde ne desfășurăm operațiunile și vrem să sprijinim dezvoltarea acestora”, a adăugat Gábor Zelei.
Suprafața de explorat cuprinde în principal terenuri agricole aparținând unui număr de circa 20 de sate și comune.
Durata planificată a lucrărilor este de aproximativ 100 de zile, respectiv câteva zile pentru fiecare teren pe care se vor face măsurători. Vor fi utilizate drumurile existente, acolo unde acestea sunt disponibile, astfel că suprafețele pe care se vor desfășura operațiuni reprezintă circa 3% din total, iar măsurătorile vor avea loc, pe cât posibil, după strângerea recoltelor.
În urmă cu trei ani MOL și Expert Petroleum au câștigat drepturile de concesiune pentru 3 perimetre de explorare și producție. Perimetrele Ex-1, Ex-5 and Ex-6 sunt situate în vestul României și au în total 3.434 kilometri patrați. Însă, pentru primele două perimentre nu se poate face explorare acordurile nefiind încă ratificate, așa cum prevede legislația de noi.
Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume.
Segmentul Upstream cuprinde operațiuni în Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și țările membre CSI, compania având peste 75 de ani de experiență în producția de hidrocarburi. În prezent desfășoară activități de explorare în 11 țări și de producție în 7 țări, nivelul producției fiind de peste 118.000 barili echivalent petrol pe zi.