FacebookTwitterLinkedIn

Astfel, cele două companii, care vor forma Stellantis, al patrulea producător auto global, au anunţat că FCA va reduce la 2,9 miliarde de euro dividendele speciale pentru acţionarii săi (de la 5,5 miliarde de euro conform acordului semnat anul trecut), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Mai mult, PSA, care deţine branduri ca Peugeot, Citroen şi Opel a specificat că va amâna în schimb planificata scindare a participaţiei sale de 46% deţinută la producătorul de componente auto Faurecia până când se va finaliza fuziunea.

“Amendamentele prezervă acordul iniţial” de fuziune între cele două companii iar acţionariatul entităţii va fi împărţit în mod egal între acţionarii PSA şi FCA.

În noua situație, FCA şi PSA se aşteaptă la economii anuale de costuri de peste cinci miliarde de euro, faţă de estimarea iniţială de 3,7 miliarde de euro.

Finalizarea tranzacției urmează să aibă loc în primul trimestru din 2021.