Din informațiile destul de lacunare cuprinse în comunicările publice ale Guvernului și, la 1 decembrie, într-un comunicat pe site-ul Ministerului Culturii, actul normativ pare greu, dacă nu imposibil de aplicat.
De ce? Pentru că forțează regulile fiscale, modifică fundamental o lege organică, postulează transferul patrimoniului Arhivei de Filme de la Centrul Cinematografiei direct în subordinea Ministerului Culturii, pentru care este însă necesară o reglementare ulterioară a înființării unei noi Arhive, scade libertatea comercială a difuzorilor de filme prin impunerea unor cote obligatorii și mai mari de filme românești, dar încalcă și regula unui bun simț elementar, în cazul acordării sprijinului financiar pentru producția de filme membrilor din comisia de selecție a proiectelor.
Potrivit comunicatului Ministerului Culturii, ordonanța de urgență transformă creditul rambursabil pentru producția cinematografică într-un sprijin financiar nerambursabil. Cum încadrăm asta în scriptele unei economii de piață și în catastifele Fiscului?
Cel mai rău este însă că scoți banii din circuitul comercial, de piață (vânzarea de bilete pentru filmele la care se duce publicul, publicitatea vândută de televiziunile de succes, etc.) și îi bagi într-o schemă de ajutor de tip cooperativă-de-producție-finanțată-din-banii-altora, pe baza unor criterii care nu mai țin deloc de valoarea comercială și vandabilitatea produsului cultural.
Cred că singurul nume care i se potrivește unui astfel de eșafodaj este „fiecare (regizor) după putere, fiecăruia după nevoi”! Sau mai precis doar unora.
Am rămas cu gura căscată când am aflat din comunicatul Ministerului că cineaștii vor putea fi membri în comisiile de acordare a sprijinului financiar nerambursabil și că pot să participe și la concursul de proiecte.
Probabil că ministrul Culturii, Corina Șuteu, și sfătuitorii săi s-au inspirat din activitatea Parlamentului, care își aprobă singur salariile. Tot pe banii altora.
Tare sunt curios să văd cine o să semneze un act normativ care conține o astfel de prevedere ce sfidează perfect logica incompatibilității în domeniul licitațiilor, fie ele culturale sau de orice fel. Nu era mai bine ca ordonanța să fie doar o listă cu nume și prenume și sumele care li se „datorează” de la Fondul Cinematografic, pe următorii doi, de ce nu patru ani? Ce să nu ne mai încurcăm cu comisii și comitete.
Este neclar în explicații Ministerul, atunci când spune că producătorii vor da totuși înapoi ceva, dar nu se înțelege prea clar ce și cât. În comunicat avem formula: „rămânând în vigoare obligativitatea producătorilor de a returna procentul din profituri echivalent celui din bugetul de producție obținut în urma concursului de proiecte cinematografice”. Adică ce procent? Până la acoperirea sumei primite ca ajutor nerambursabil? Deci, e rambursabil sau e nerambursabil?
Despre creșterea procentului obligatoriu de filme românești în sălile de cinema o să spun doar atât: nu rezolvă problema unui sistem de producție care nu are la bază atragerea publicului în săli și care nu promovează libera inițiativă și formarea unor adevărați capitaliști în cinematografie.
Bruiajul campaniei și implicarea premierului Cioloș într-o construcție de tip electoral fac posibil orice deznodământ. Inclusiv cel pe care eu îl prefer, întârzierea publicării textului în Monitorul Oficial până după alegeri sau, de ce nu, pentru totdeauna.
Mihai Pavelescu este editor Media Expres.
Articol preluat cu acordul editorului de pe Media Expres.
