
Ceremonia de acordare a premiului va avea loc în deschiderea Festivalului Salzburg, distincţia fiind acordată de ministrul austriac al Culturii, Josef Ostermayer, iar discursul de laudatio va fi rostit de Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin.
În luna aprilie a acestui an, Mircea Cărtărescu a fost desemnat câştigătorul acestei prestigioase distincţii literare europene, în valoare de 25.000 de euro, pentru întreaga opera literară, care se bucură de o importantă recunoaştere internaţională.
După Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar, decernat din 1965, informează editura Humanitas.
Printre laureaţii din anii trecuţi ai premiului se numără scriitori ca W. H. Auden, Harold Pinter, Vaclav Havel, Italo Calvino, Doris Lessing, Milan Kundera, Salman Rushdie, Umberto Eco, Patrick Modiano, Javier Marias, John Banville.