Cautare




, Contributor

Specialist în comunicare și marketing. Analizează universul consumatorilor pornind de la insight-uri din studii sociologice, psihologice și antropologice.

Lifestyle |
|

Mintea noastră-i o capcană

De multe ori, uităm că împărțim aceeași realitate, dar de trăit, trăim fiecare în realitatea noastră. Probabil un milion de oameni s-au certat azi în lume, aparent pentru aceeași cauză, dar, de fapt, pentru o percepție diferită asupra aceleiași cauze. Sau pentru ceea ce își imaginează unul dintre ei că trebuie să-și imagineze celălalt. Un milion de oameni s-au uitat la același film și fiecare dintre ei va povesti acasă filme diferite. That’s the beauty of it and that’s the problem. Ne uităm la  aceeași realitate cu lentile și procesoare modificate de propriile experiențe, și de aici încep cele mai multe dintre conflictele noastre. Interioare și exterioare.
Olivia_Petre

Conceptul de cognitive bias se poate traduce prin judecată părtinitoare, eroare de judecată sau bias cognitiv și se referă la acele patternuri de gândire adânc întipărite în mentalul nostru, care ne fac să interpretăm distorsionat ceea ce vedem în jur. Multe dintre ele au un rol adaptativ și se petrec fără ca noi să ne dăm seama că reacționăm la ele și nu la realitatea propriu-zisă.

Confirmation Bias / Eroarea de confirmare

Iei în calcul numai acele lucruri care justifică ceea ce deja crezi.

Această capcană este o „clasică” a genului: suntem predispuși să observăm în jur tot ceea ce ne poate ajuta să confirmăm credințele noastre sau prejudecățile pe care le avem și să ignorăm sau să respingem evidențele care le pot contrazice. Vrem să ne redovedim constant că avem dreptate în a fi așa cum suntem. Schimbarea și evoluția ar presupune ieșirea din zona noastră de confort.

Pe vremea când eram 100% ovo-lacto-vegetariană, citeam și share-uiam tot timpul studii axate pe multiplele beneficii ale acestui stil de alimentație. Erau o justificare constantă pentru alegerea mea de atunci. Iar „atunci”, a fi vegetarian nu era deloc trendy, așa cum este acum. La restaurante aveai de ales în principal între deliciosul piure sau apetisantul orez suprafiert.

În postura de mamă, am devenit mai obiectivă, am citit enorm și am vorbit cu adepți ai ambelor tabere. Așa am acceptat că sunt cel puțin la fel de multe studii care pun în evidență dezavantajele potențiale ale eliminării consumului de carne – de exemplu, analize pe zeci de ani care documentează că, pe termen lung, vegetarienii par a avea semnificativ mai multe probleme de sănătate decât ceilalți. În continuare respect stilul de viață vegetarian și mă regăsesc mai mult în el, dar am conștientizat și cealaltă parte a monedei. Și mai ales faptul că un vegetarian care nu are timp să-și planifice mesele cu atenție (ca să ia proteine și fier din surse vegetale) poate ajunge să mănânce chiar mai prost decât un carnivor.

Morala: Să încercăm să nu luăm lucrurile personal și să ascultăm până la capăt argumentele pe care avem tendința de a le respinge din start. Ascultarea activă. În dezbateri, este o tehnică foarte utilă care presupune ca fiecare persoană care pledează pentru un anumit punct de vedere să schimbe la un moment dat rolurile și să găsească argumente și pentru tabăra opusă. Încercați asta acasă, neuronii voștri vă vor mulțumi. La fel și vecinii!

Eroarea fundamentală de atribuire

Îi judecăm pe ceilalți în funcție de comportament, iar pe noi înșine, în funcție de context.

Un alt obicei cu mare potențial de a deteriora relațiile profesionale sau personale: dacă ție ți se întâmplă ceva neplăcut sau nu îți iese ceva, dai vina pe situație. Dacă altcuiva i se întâmplă același lucru, este de vină acea persoană. Cu alte cuvinte, avem tendința de a crede că „o persoană este ceea ce face”. Mai puțin noi.

Știi momentul acela în care dai peste un șofer idiot, care doarme la volan și a primit carnetul degeaba?! Ei bine, exact acel șofer ai fi putut fi tu ieri, când ai rămas pe gânduri la stop pentru că ai avut o zi grea la birou, sau alaltăieri, când nu ai rezistat tentației și ai verificat mesageria telefonului. E ușor să găsim scuze pentru propriile noastre acțiuni, dar celorlalți nu le acordăm aceeași indulgență. Statisticile de la poliție sunt pline de exemple de oameni accidentați care nu trec niciodată pe galben, dar fix în ziua aceea… un pieton/un câine/ploaia sau oricine altcineva în afară de ei înșiși au conspirat ca lucrurile să se întâmple așa.

Morala: Toată lumea are zile proaste, nu numai tu, iar oamenii au tendința să se comporte similar în condiții similare. Această explicație stă la baza multor fenomene sociale în care cauza reală ține de sistem sau de proces, însă noi avem tendința de a da vina pe o persoană anume sau pe un grup de persoane.

Sunk cost fallacy /Atașamentul față de investiție

Te agăți irațional de lucrurile/persoanele în care ai investit mult și încerci să justifici acest lucru cu argumente raționale.

Ne este foarte greu să renunțăm la obiecte sau la relații care ne-au costat timp, efort, resurse emoționale sau bani. Cu cât simțim că am alocat mai mult, cu atât mintea noastră creativă ne va da pretexte aparent raționale pentru care ar trebui să continuăm acea investiție.

Un mecanism numit aversiunea în fața pierderii ne va face să maximizăm tot timpul ce-l avem de pierdut și să minimizăm ce-am avea de câștigat. Este o schemă pe care se bazează multe jocuri de tip Farmville, scenarii care țin captivi oamenii pentru că au impresia că dacă ar înceta să joace „acum” ar pierde toate punctele/resursele/medaliile acumulate.

Iar în viața reală, câți oameni nu recunosc că se simt nemulțumiți într-o relație, dar nu găsesc niciodată momentul să let go pentru că au investit atâția ani și atâtea eforturi în acea legătură?

De exemplu, eu am un dulap plin cu accesorii pe care nu cred că le voi mai folosi niciodată. Slavă Domnului, mi-am schimbat stilul vestimentar și, Slavă Domnului, unele mode chiar nu au revenit. Aș putea pune multe alte lucruri în spațiul acela, dar când mă gândesc cât am investit pentru a alege fiecare cercel și fiecare pălărie, las totul pentru săptămâna viitoare.

Morala: Deciziile proaste sunt parte din viață, uneori trebuie să accepți faptul că o investiție a devenit un fel de robinet prin care se scurg resurse și numai tu îl poți închide. Să ne resemnăm cu faptul că ceea ce „am plătit” nu se va mai întoarce niciodată. Măcar să rămânem cu lecția.

Sunt peste 180 de astfel de scheme cognitive și ar fi imposibil să le ștergem din minte. Însă a fi mai conștienți de ele poate contribui pe bune la pacea din casa noastră, din biroul nostru. Și, în general, la pacea în lume.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii