FacebookTwitterLinkedIn

Avându-i ca protagonişti pe Diana Dumitrescu şi Andi Vasluianu, Minte-mă frumos relatează o poveste modernă, plină de umor, care a cucerit publicul român în doar câteva zile de la lansare. Astfel, în primul weekend, filmul a adus în sălile de cinema nu mai puţin de 14.011 spectatori şi venituri de aproximativ 229.000 de lei, înregistrând cele mai bune rezultate din ultimii ani pentru un debut de film românesc.

După acest record, comedia a continuat să cucerească inimile românilor, care au venit în număr impresionant la întâlnirea cu actorii preferaţi din caravana organizată în oraşele: Timişoara, Arad şi Cluj. Aici, actorii Andi Vasluianu, Diana Dumitrescu, Marius Damian, regizorul Iura Luncașu şi producătorul Ducu Ion au semnat autografe, au făcut poze şi au răspuns întrebărilor publicului prezent.

Cu actori carismatici, replici amuzante, răsturnări de situaţii şi o poveste foarte actuală, Minte-mă frumos este o comedie marca MediaPro Pictures, care în urma performanțelor înregistrate pe marile ecrane se poate lăuda cu titlul de cea mai de succes producție românească din ultimii ani.