Minte, cu sau fără Minte - Forbes.ro
Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Minte, cu sau fără Minte

Ca astăzi, pământul nu a fost nicicând mai curat și mai frumos, oamenii mai prietenoși, generoși și buni, și soarele mai blând. Optimist spunem că, toate laolaltă, merg pe linie ascendentă. Aceasta ar fi o frază motivaţională, cu o conotaţie pozitivă demnă de o inimă îndrăgostită sau de un profesor trăsnit.
otilia ostrotky_contributors

În viaţa reală, puţin probabil să fie și adevărată. Dar cum mintea noastră dă naștere zilnic la peste 50.000 de gânduri, cu o viteză ameţitoare de peste 400 de kilometri pe oră, așa cum spun cercetătorii, sigur că și frazele de acest tip își fac loc. Necesitatea nașterii lor este evidentă. Ţinerea lor în viaţă la nesfârșit, dacă practica nu e persuasivă, poate fi problematică.

Dar care este totuși cel mai mare dușman al omului dacă nu propria sa minte?

Și așa, oriunde mergem și orice facem, începem să trăim viaţa cu limitele impuse de mintea noastră, mai mult sau mai puţin exersată să convieţuiască împreună cu inima. Căreia, între noi fie vorba, uneori îi întoarce „lumea pe dos”.

Chiar dacă ulterior se dovedește că această mișcare nu e cea mai bună și ne vine atunci în minte vorba de duh „Alungă-i naturalul omului, că el se întoarce în galop”, pasul e făcut. Bineînţeles că, în acest context, tristul adevăr este că ludica mișcare a minţii, mai ales în cazul deciziilor neinspirate, devine responsabilă pentru tortura inimii. Iar aici răspunderea, deși e asumată cu surle și trâmbiţe, ca în cazul politicienilor, îl afectează real pe factorul decizional, nu doar conaţionalii.

Singura funcţie a minţii, în opinia lui Osho, este de a diviza la nesfârșit. Rolul inimii este de a vedea ce unește, lucru de care mintea nu este capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ce se află dincolo de cuvinte. Ea poate să priceapă doar ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic și logic. Ea însăși este o ficţiune.

Poţi trăi bine mersi și fără minte, însă nu o poţi face fără inimă. Iar când mintea a chiulit strașnic de la școală, la testul spontan al vieţii, se relevă în fapte, argumente și pentru expresia creată de Goya, „Somnul raţiunii naște monștri”. Că dacă tot nu-ţi vine ceva în cap, măcar rău să-ţi fie. Și așa începe balanţa să se încline în faţa gândurilor haotice. Și te preocupi, întrebi în stânga și dreapta, te agiţi…

Puţini dintre noi realizează că, de fapt, mintea are multe ramificaţii și este cameleonică.

Străduţele pe care ni le pune la dispoziţie sunt: intuiţia, în strânsă legătură cu inima, un fel de „gustare precisă a realităţilor distincte din lumea nevăzută”, cum zice Diadoh al Foticeii, raţiunea, acolo unde argumentele și contraargumentele se simt la ele acasă, și conștiinţa, „templul în care vorbește Dumnezeu, capacitatea cu care Creatorul l-a înzestrat pe om pentru ca acesta să-i audă glasul”.

Mult mai multe despre acest subiect puteţi găsi dacă citiţi lucrarea „Despre mintea omenească și lucrarea ei în viziunea filocalică”, a lui Stelian Gomboș, care, de altfel, se regăsește uneori în acest text.

Jocul minţii, doar raţional, este abilitatea înnăscută a fiinţelor umane să se păcălească în interior că amalgamul generat de ce gândesc sau simt este adevărat. Raţiunea utilizează ca armă cugetarea (vorba gândită și cea spusă), un pumnal cu două tăișuri. Și dansul începe. Cum e puţin probabil ca mintea bună să scoată afară cuvinte rele sau cea rea cuvinte bune, raţiunea începe să se despartă treptat de inimă și amândouă, prin această ruptură, se pervertesc.

Și cum spune Sf. Antonie cel Mare: „Cuvântul este sluga minţii și cam ce își dorește aceasta, el prompt ticluiește”. Și așa îţi vine să spui, fără urmă de regret, lasă-i domnule să se distreze, nu are rost să întrerupi dușmanii când fac greșeli. Dacă mintea ar fi bună prietenă cu un psiholog bine intenţionat, acesta ar învăţa-o ca înainte de orice să facă mai întâi o înţelegere cu inima și abia apoi să ia drumul exilului.

În situaţia în care, de-a lungul vieţii, nu ne-am exersat silitor raţiunea prin cunoaștere și nu am testat-o suficient, consecinţele vorbelor și faptelor noastre afectează evident organul intern musculos central al aparatului circulator, adică inima. Iar dacă sticla lămpii este înnegrită de fum, cum credeţi că puteţi vedea lumina?

Se pot întrevedea, astfel, și măreţia, și necinstea la care poate fi părtașă raţiunea. Ea poate deturna mintea, instalându-se la cârma inimii, făcând propagandă cu „știinţa”, uzitând în exces de orgoliu și superficialitate. Pe ringul de dans apare maiestuoasa imaginaţie. O rudă de departe a raţiunii, pe care Descartes a poreclit-o „nebuna casei”.

Și cum memoria nu putea lipsi de la întâlnire, se strecoară și ea timid în dans, chiar dacă mulţi dintre pași nu-i știe. Peste toate, coboară agresiv pe ring, într-un alt ritm decât cel pe care se dansează, fricile. Justificate sau nu. Iar într-un colţ, retrasă, timidă și tăcută, stă inima, pe care toată lumea pare că a uitat-o, exact ca în cazul Cenușăresei.

Doar mintea-intuiţie îi e singurul aliat. Ea are grijă să-i dea speranţe, spunându-i că pierderea unei bătălii nu duce obligatoriu la abandonarea sau pierderea războiului. Tot ea, din toţi plămânii, strigă la microfon: Opriţi-vă! Dincolo de acest dans demonic se află un loc magic. Doar inima are cheia. Nimeni nu-i atent însă la ce are ea de spus, toţi participanţii fiind prea excitaţi de spectacolul la care participă. O gălăgie de neimaginat.

CITEȘTE ȘI Stai acasă, inimă, și odihnește-te…

Inima „își calcă pe inimă” și iese tăcută din ring, cu lacrimi în ochi, alergând aproape, din sala de bal. Era cea mai frumoasă fiinţă de la petrecere. Fugind grăbită către caleașcă, pierde condurul strălucitor pe scări. Obosită, golită de ea însăși, ajunge la palat și se retrage pentru o vreme pentru a da timpului timp, deși știe că „timpul are prostul obicei de a fi ireversibil”.

Așa cum tot ea, conștientă fiind de valoarea lucrului bine simţit, știe că viaţa nu poate să refuze persoana care dăruiește totul. Iar într-o zi, exact ca în poveste, un alt TU, ce știe preţul corect al unui pantof de calitate și importanţa lui pentru posesor, găsește curaj, răbdare și dă Cezarului ce merită! De aici mai departe începe o altă poveste nemuritoare…

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii