FacebookTwitterLinkedIn

“Aceste posibile măsuri de relaxare sunt dictate, în mod clar, de cifrele pe care ni le arată evoluţia epidemiologică. Am mai fost întrebat în multe rânduri legat de reluarea spectacolelor în săli şi tot timpul am răspuns, uitându-mă şi la ceea ce se întâmplă în Vest, că, în momentul în care vom avea un număr de îmbolnăviri format din 2 cifre, putem discuta acest lucru”, a declarat, într-o conferinţă de presă la Alba-Iulia, ministrul Culturii, transmite Agerpres.

Exemplul Austriei

Bogdan Gheorghiu a dat exemplul Austriei care a permis reluarea spectacolelor în săli abia când s-au înregistrat 10-12 îmbolnăviri pe zi.

“În loc să ne îndreptăm spre 2 cifre, ne-am îndreptat spre 4 cifre. Din păcate, în astfel de condiţii nu putem spera prea curând la reluarea evenimentelor din lumea artei spectacolelor în interior”, a concluzionat ministrul Culturii.