Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Ministerul Afacerilor Europene și-a făcut loc printre clienții publicitari TV

bani_europeni.png
Ministerul Afacerilor Europene, prin campania de informare publică derulată sub sloganul „Pentru români, cu bani europeni”, s-a plasat pe locul șase în topul celor mai mari consumatori de publicitate TV, în prima lună a acestui an.

În luna ianuarie, cele trei spoturi ale campaniei „Pentru români, cu bani europeni” au obținut un volum de 3.915 puncte de audiență la nivel urban (Gross Rating Point). Cu acest buget de audiență, Ministerul Afacerilor Europene a ocupat locul șase în topul advertiserilor TV, înaintea clienților comerciali Romtelecom, Sandoz sau Cosmote.

Obiectivul campaniei este „transparenţa procesului de finanţare din instrumentele structurale și promovarea proiectelor de succes realizate”. Cele trei spoturi – „Reabilitarea Centrului Istoric din Arad”, „Modernizarea Spitalului Clinic de Copii din Galați” și „Institutul de Cercetare și Inovare din Brașov” – au rulat pe 14 televiziuni, printre care: Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, Kanal D, TVR 1, Național TV, B1 TV, Favorit, Etno TV, Animal Planet. Din planul de media TV lipsesc televiziunile grupului Pro TV S.A. Campania se adresează românilor din mediul urban, cu vârste de peste 18 ani.

Campania este programată să fie difuzată până pe 15 martie. Dar aceasta nu se desfășoară numai pe TV. Pe radio au fost selectate radiourile Kiss FM, Europa FM, România Actualități și Pro FM, iar în presă au fost alese patru ziare naționale.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii