Cautare




, Contributor

Social Media Coordinator

Lideri |
|

Miliardarul Zilei: Sam Walton

sam_walton-color.jpg
Sam Walton a fondat Wal-Mart în 1962 şi la transformat până în 1990 în cel mai mare lanţ de magazine din America. Deşi nu este el cel care a inventat conceptul magazinelor cu reduceri, el l-a perfecţionat. Conform forbes.com, faptul că a îmbrăţişat tehnologia informaţiei şi managementul lanţului de furnizori i-a permis să îşi depăşească cu mult competitorii, devenind un model pentru îmbinarea tehnicilor economice vechi şi noi. 

După ce a absolvit Universitatea din Missouri, Walton a intrat în programul  de traininguri al companiei J.C. Pennez. El a deschis primul magazin de tip Ben Franklin în Newport, Arkansas, în 1945, conform britannica.com şi l-a mutat în Bentonville, Arkansas, cinci ani mai târziu. Până la începutul anilor 1960, el şi fratele său, James, operau un lanţ regional de magazine de tip Ben Franklin, iar atunci când directorii executivi ai companiei au respins conceptul său de lanţ de magazine cu reduceri situate în oraşele mici, Walton a decis să fondeze singur un asemenea lanţ. El a deschis primul magazin Wal-Mart, Wal-Mart Discount City, în Rogers, Arkansas, în 1962, oferind o gamă variată de produse la preţ redus.

Lanţurile mari americane de magazine cu reduceri erau în mod normal situate în oraşele mari sau în apropierea acestora, dar Walton era convins că şi oraşele mici puteau aduce profit acestor magazine. Cantităţile mari în care se cumpăra şi costurile de livrare reduse au permis Wal-Mart să ofere produse de firmă la preţuri reduse în locuri în care nu avea competiţie din partea altor lanţuri de magazine.

Una din replicile sale faimoase este că dacă echipa managerială nu face din susţinerea angajaţilor prioritatea Nr. 1, atunci membrii săi se pot duce să lucreze altundeva. Walton a înţeles că valoarea unei companii vibrante şi în creştere vine în primul rând din ideile, activităţile şi implicarea angajaţilor. Deşi a păstrat preţurile şi salariile mici, el le-a inspirat angajaţilor săi conceptul de loialitate faţă de companie.

La unul dintre primele sale magazine din Arkansas, Sam Walton a avut o idee genială.  El a decis să folosească o formă de aromaterapie pentru a-şi atrage clienţii. Conform forbes.com, el a instalat o maşină de făcut pop-corn în faţa magazinului şi le oferea pungi de pop-corn proaspăt clienţilor atraşi de miros.

Sam Walton devenise cel mai bogat om din America în momentul morţii sale cauzate de cancer din 1992.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii