Cautare




, Contributor

Social Media Coordinator

Lideri |
|

Miliardarul Zilei: Leonardo Del Vecchio

Leonardo_Del_Vecchio.jpg
Leonardo Del Vecchio, regele ochelarilor, este fondatorul și președintele Luxottica, cel mai mare producător și retailer de ochelari de vedere și de soare din lume. Miliardarul italian și-a construit drumul spre dominația totală în industia ochelarilor și de obicei obține ceea ce își dorește.
La doar câteva săptămâni după ce a achiziționat retailerul american Sunglass Hut în aprilie 2001, președintele Luxottica Group SpA a cerut reducerea prețurilor de la furnizori. Toți cei zece au acceptat noile condiții, mai puțin unul: Oakley, cel mai mare brand al Sunglass Hut, reprezentând 25% din vânzări, conform forbes.com. Cu siguranță, James Jannard, fondatorul Oakley, a crezut că merită un tratament special, așa că a zburat spre Milano ca să-și susțină cazul.
Del Vecchio i-a spus fondatorului Oakley că nu este interesat să păstreze o linie care, deși reprezintă un sfert din vânzări, aduce foarte puțini bani. Condițiile trebuiau schimbate.

Jannard s-a întors în iulie pentru a încerca din nou. Când era pe punctul de a părăsi Milano, Jannard i-a spus lui Del Vecchio că speră să lase totul în urmă și că într-o zi vor fi prieteni. „Nu vom fi niciodată prieteni”, a răspuns Del Vecchio, conform forbes.com. Deși a obținut concesii, el a reduscomanda pentru Oakley cu două treimi după întâlnire și atunci când Oakley a refuzat să onoreze comanda, Del Vecchio a renunțat cu totul la linie.

Del Vecchio își poate permite să fie dur. Luxottica era de șase ori mai mare decât Oakley. Compania deține retailerul american LensCrafters și marca de ochelari de soare Ray-Ban și vinde colecțiile designerilor Giorgio Armani, Chanel și Brooks Brothers.

Chiar și directorii executivi îl apelează cu „Signore Del Vecchio”, mai mult din frică, decât din adorare. „ Sunt un manager foarte sever, care le cere directorilor să-și coordoneze grupurile eficient și să atingă target-urile stabilite de mine”, spune Del Vecchio. El îi verifică cu regularitate, primind zilnic cifre despre vânzări. El încă aprobă totul, de la designul ramelor la planurile pentru noul design al magazinelor LensCrafters.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Del Vecchio era un copil sărac din Milano. Trimis la un orfelinat la șapte ani, pentru că mama sa nu-și putea întreține toți cei cinci copii, el s-a refugiat repede în muncă, intenția sa fiind să-și îmbunătățească viitorul. „Munca a fost mereu pe primul plan”, își amintește el. „Dacă m-aș apuca să vând fructe, aș fi pasionat de fructe.”

Pentru a putea face școala de design, a lucrat ca ucenic într-o fabrică de șabloane pentru orice, de la logo-uri de mașini până la rame de ochelari. În 1958, la 23 de ani, a deschis propriul magazin de șabloane, făcând unelte pentru confecționarea ramelor de ochelari și la scurt timp producea propriile rame. În 1982, s-a mutat pe piața americană, după ce a cumpărat un distribuitor în Port Washington, N.Y.

Del Vecchio avea și fler pentru fashion. El a semnat un contract de licență cu Giorgio Armani, cele două grupuri lucrând împreună până în prezent. 

În 1990, Del Vecchio a captat atenția Wall Street-ului când a intrat pe bursa din New York.  Cinci ani mai târziu, a făcut prima preluare semnificativă a unei companii americane de către o companie italiană. Pentru a cumpăra U.S. Shoe, care deținea și lanțul optic de retail LensCrafters și retailerul Casual Corner, Del Vecchio a plătit 1,4 miliarde de dolari, aproape tot cash-ul pe care îl avea. Până atunci nu avusese nicio experiență directă de retail, dar, credea el, achiziția aceasta era singura metodă de a preveni ca Luxottica să fie strivită de lanțurile de magazine precum Wal-Mart, chiar dacă acest lucru însemna să concureze cu cei mai buni clienți ai săi, micii opticieni care generau atunci 90% din vânzări. „Aș fi riscat mult mai mult dacă nu aș fi făcut nimic”, declară el.

De acum putea să aibă atitudinea de tip dur. Acest lucru însemna să pretindă condiții mai favorabile de la furnizori, să renunțe la brandurile care nu aduceau rezultate și să-și reaprovizioneze magazinele cu rame Luxottica. „Pe atunci nu puteam concepe să avem atât de multe produse aparținând unui singur producător. El a adus această viziune.”, declară Jack S. Dennis, directorul financiar al LensCrafters. Acum, 70% din ramele de ochelari vândute sunt produse de companie, în comparație cu 5% în momentul achiziției.

Del Vecchio nu se bazează doar pe ochelarii de vedere, nu când atât de mulți oameni aleg lentilele de contact sau operația de corectare a vederii. Acesta este motivul pentru care a achiziționat cu 640 de milioane de dolari în 1999 grupul de ochelari de soare Bausch & Lomb, care include brandurile Ray-Ban, Revo și Killer Loop. În acea perioadă, ochelarii Ray-Ban erau vânduți practic peste tot. Del Vecchio i-a retras imediat din 13000 de locații din America și a început să-i distribuie exclusiv prin retailerii de ochelari de soare și prin magazine. El a închis patru fabrici, incluzându-le în operațiile Luxottica existente. Rezultatul: costul producerii unei perechi de ochelari Ray-Ban a scăzut de la 18 dolari la 10 într-un singur an.

În martie 2013, averea lui Leonardo Del Vecchio era estimată la 15,3 miliarde de dolari. Compania sa are în prezent 65000 de angajați și deține 7100 de magazine de ochelari.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii